FOTO: Este grandios! Cum arată cel mai vechi copac de pe planetă

Publicat pe 01.02.2015 la 13:56 Actualizat pe 01.02.2015 la 14:15

Mr. President”, un arbore sequoia uriaş care se înalţă în Parcul Naţional Sierra Nevada din California (SUA), a putut fi arătat lumii întregi în premieră, dar pentru asta au fost necesare 32 de zile şi 126 de fotografii alăturate.

Are 75 de metri şi a apărut pe suprafaţa Pământului în urmă cu 3.200 de ani, spun specialistii.

Mr. President”, un arbore sequoia uriaş care se înalţă în Parcul Naţional Sierra Nevada din California (SUA), a putut fi arătat lumii întregi în premieră, dar pentru asta au fost necesare 32 de zile şi 126 de fotografii alăturate.

O echipă de specialişti au reuşit să fotografieze acest arbore gigant, însă cu greu. Ei s-au căţărat pe el cu ajutorul unor scripeţi i frânghii. A fost nevoie de 32 zile pentru a realiza o imagine completă a copacului, asta după ce fotografii au pus cap la cap 126 de imagini distincte.

Trunchiul copacului măsoară de 27 de metri lăţime, iar ramurile lui deţin 2 miliarde de ace, cele mai multe de pe planeta. Pe lângă asta, se numără printre copacii cu cea mai rapidă creștere din lume.

În articolul

FOTO: Este grandios! Cum arată cel mai vechi copac de pe planetă

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 25 mai 2024. Racii au probleme în cuplu. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Vremea 27 mai - 24 iunie 2024. Început de vară cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
a1.ro
Când își plănuiesc Selly și Smaranda să devină părinți. Vlogger-ul a vorbit deschis despre acest subiect!
HelloTaste.ro
Plăcintă cu iaurt și urdă, îmbogățită cu stafide și aromată cu lămâie
Catine
4 zodii care cred în iubirea reciprocă. Află ce spun astrele
useit.ro
Waze introduce o funcție mult așteptată. Ce vor putea face șoferii de acum
as.ro
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
MediCOOL
Cum te poate ajuta mersul pe jos să scapi de 12% din grăsimea corporală. Sfaturi eficiente pentru slăbit
Spynews
Reacția exclusivă a Cristinei Pucean despre imaginile virale pe internet în care apare în tandrețuri cu altcineva decât Bogdan de la Ploiești. Ce spune dansatoarea
DeParinti
Generația anxioasă: numărul copiilor care se simt triști este în creștere. Iată cum să contracarezi acest fenomen
MediCOOL
Băuturi pentru un somn mai odihnitor. Cum te pot face să adormi mai repede
HelloTaste
Tort ecler cu căpșuni și cremă de ciocolată albă cu mascarpone
x