Fratele ei a ajutat-o să devină actriță, spune Özge Özpirinççi, protagonista din ”Femeie în înfruntarea destinului”

Publicat pe 29.01.2019 la 10:16 Actualizat pe 29.01.2019 la 10:20

Pe Özge Özpirinçci o poți urmări în cel de-al doilea sezon din serialul ”Femeie în înfruntarea destinului”, difuzat în exclusivitate la postul Happy Channel, în fiecare luni și marți, de la ora 20.00.

Özge Özpirinççi, protagonista din ”Femeie în înfruntarea destinului”, serial difuzat în exclusivitat de postul Hapy Channel, a povestit cum și-a descoperit pasiunea pentru actorie. Cel care a ajutat-o a fost chiar fratele ei, Emre Özpirinçci, care a urmat cursuri de actorie și se scenarist la New York.

Fratele meu este cel care mi-a transmis microbul actoriei. Când eram copii, el mă punea să joc prin casă rolri după scenariile scrise de el. La 7-8 ani luam asta ca pe o joacă. Mai târziu, mi-am zis să încerc să devin actriță. Jocurile lui m-au pregătit pentru cariera mea”, a povestit Ozge într-un interviu acordat presei din Turcia.

Pe Özge Özpirinçci o poți urmări în cel de-al doilea sezon din serialul ”Femeie în înfruntarea destinului”, difuzat în exclusivitate la postul Happy Channel, în fiecare luni și marți, de la ora 20.00.

Despre serialul turcesc ”Femeie în înfruntarea destinului”:

Câștigător a premiului “Cea mai bună dramă internațională”, de la Tokyo International Drama Festival 2018, serialul ”Femeie în înfruntarea destinului” (”Kadin”/”Woman”) continuă. Happy Channel difuzează în premieră și în exclusivitate cel de-al doilea sezon al serialului turcesc, în fiecare luni și marți, în intervalul 20.00-22.00.

În primul sezon, ați aflat povestea de viață a lui Bahar (Özge Özpirinçci). O mamă cu doi copii care a trebuit să înfrunte greutățile vieții singură. Crezând că soțul ei a fost ucis, Bahar trece prin multe încercări. Însă, povestea familiei sale se schimbă din al doilea sezon. Asta pentru că iese la suprafață un adevăr: soțul ei, Sarp Çesmeli (Caner Cindoruk), nu a murit! La rândul lui, Sarp și-a refăcut viața, convins fiind că femeia vieții lui și copiii lor au murit. Doar că, într-un final, află unul de celălalt.
Ce se va întâmpla cu Bahar și Sarp, dacă cei doi își vor relua povestea de iubire, vom putea afla în sezonul 2 al serialului ”Femeie în înfruntarea destinului”.

Distribuția:

• Özge Özpirinçci - în rolul lui Bahar Çesmeli
• Caner Cindoruk - Sarp Çesmeli
• Bennu Yildirimlar - Hatice Sarikadi
• Seray Kaya - Șirin Sarikadi
• Ayça Erturan - Yeliz Ünsal
• Ece Ozdikici - Jale Demir
• Kubra Suzgun - Nisan Çesmeli
• Ali Semi Sefil - Doruk Çesmeli
• Feyyaz Duman - Arif
• Devrim Özder Akin - Musa Demir
• Serif Erol - Enver Sarikadi
• Resit Berker Enhos - Ziya
• Oktay Gürsoy - Sinan
• Gökçe Eyüboglu - Ceyda
• Melih Çardak - Hikmet

În articolul

Fratele ei a ajutat-o să devină actriță, spune Özge Özpirinççi, protagonista din ”Femeie în înfruntarea destinului”

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
a1.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x