Thalia, la un pas de a renunța la cariera muzicală, din cauza criticilor

Publicat pe 24.07.2019 la 13:12 Actualizat pe 24.07.2019 la 13:25

Pe Thalia o puteți urmări la Happy Channel în telenovela ”Marimar”, difuzată de luni până vineri, de la ora 15.00.

În prezent, Thalia este unul dintre artiștii de top din lume. Cântăreață și actriță deopotrivă, ea a adunat, în timp, numeroși fani. Însă, a fost un moment în cariera sa când a fost la un pas de a renunța la totul.

În 1991, când a lansat al doilea album solo, ”Mundo de Cristal”, Thalia a fost foarte dezamăgită de reacțiile publicului, dar și de acelea ale criticilor. Deși albumul său s-a vândut foarte bine, cântăreața a fost atacată din toate părțile de critici la adresa… lookului ei. Ulterior, în interviurile acordate, Thalia a mărturisit că a intrat în depresie la acel moment și a vrut să renunțe la cariera muzicală în favoarea actoriei. Mulți dintre cei care au urmărit-o în seriale nu au acceptat că Thalia – cântăreața se promova cu o cu totul altă imagine față deThalia – actrița de telenovele.

Imediat după acest episod trist din cariera de cântăreață, Thalia a primit rolul din filmul Maria Mercedes, rampa sa le lansare la nivel mondial. După ce a jucat în acest serial și cariera muzicală a urmat un drum ascendent.

Pe Thalia o puteți urmări la Happy Channel în telenovela ”Marimar”, difuzată de luni până vineri, de la ora 15.00.

Despre telenovela MARIMAR

Marimar (Thalia) este o fată săracă, inocentă, care locuiește cu bunicii ei într-o căsuță la malul oceanului. Ea se îndrăgostește de Sergio (Eduardo Capetillo), fiul unui fermier bogat din zonă. Sergio îşi doreşte o carieră în fotbal, însă, tatăl lui, Renato (Alfonso Iturralde), nu este de acord și asta pentru că el vrea ca fiul lui să rămână în sat, ca fermier. Ca răzbunare, Sergio se însoară cu Marimar, deși tatăl lui și mama lui vitregă, Angélica (Chantal Andere), nu sunt deloc de acord cu această nuntă. După căsătorie, Sergio și Marimar se mută la moșie, iar Angélica îi va face fetei viața un calvar.

Hotărât să plece pentru o vreme în Capitală, Sergio o lasă pe Marimar la fermă. Iar asta îi va ușura răzbunarea Angelicăi. Femeia își acuză nora de furtul unor bijuterii şi face tot posibilul ca Marimar să ajungă la închisoare. Însă, planul ei nu se oprește doar aici. Femeia diabolică ordonă ca bunicii lui Marimar să fie uciși într-un incendiu. Însărcinată fiind, tănăra este eliberată, în cele din urmă. Ea nu se întoarce la moșie, ci pleacă în capitală, în căutarea unei vieţi mai bune.

Ceea ce nu ştie Marimar este că Gustavo (Miguel Palmer), tatăl ei, nu a murit, aşa cum îi spuseseră bunicii ei materni. Grav bolnav, el îşi caută cu disperare fiica spre a o numi moştenitoarea averii lui. Destinul face ca Marimar să se angajeze ca servitoare chiar în casa tatălui ei. Când o vede, bărbatul o recunoaște și o transformă dintr-o fată simplă într-o femeie educată, care va conduce afacerile lui. Marimar cea veche dispare. Numele ei cel nou va fi Bella.

La un moment dat, destinul îi va readuce faţă în faţă pe Sergio şi Marimar. Ce se va întâmpla? Vă lăsăm să aflați urmărind serialul ”Marimar”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 15.00.

În articolul

Thalia, la un pas de a renunța la cariera muzicală, din cauza criticilor

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
a1.ro
La mulți ani de Florii! Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru sărbătoriți
HelloTaste.ro
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Catine
Zodii care nu pot renunța la trecut. Nativii care aleg să trăiască din amintiri
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
„Prințișorul Craiovei”, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: „Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!”
MediCOOL
Hernia inghinală. Ce este, cauze, simptome și tratament
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi utile pentru orice părinte
MediCOOL
Băuturi bogate în potasiu. Cum îți pot completa dieta
HelloTaste
Pască pufoasă fără aluat. Cea mai simplă rețetă pentru Paște
x