Can Yaman surprinde prin abilitățile sale de luptă. Imaginile care arată condiția fizică a actorului

Publicat pe 17.03.2021 la 11:34 Actualizat pe 17.03.2021 la 11:49

Can Yaman este un adevărat împătimit al sporturilor, cum a demonstrat de multe ori prin fizicul lui de invidiat. De curând frumosul actor de origine turcă și-a surprins fanii de pe rețelele de socializare prin intermediul abilităților sale de luptă.

Can Yaman, protagonistul serialului Vis de iubire surprinde prin abilitățile sale de luptă

Profimedia

Can Yaman este unul dintre cei mai sexy și apreciași actori care joacă în producțiile turcești. Acesta este preferatul fanelor, iar poveștile de dragoste pe care acesta le trăiește pe micul ecran sunt urmărite cu sufletul la gură de milioane de admiratoare.

Can Yaman, cunoscutul actor pentru rolul său din “Vis de iubire”, a devenit unul dintre cei mai iubiți actori din Turcia. Serial care a rulat și pe Happy Channel nu cu mult timp în urmă.

Frumos peste măsură, cu un fizic de invidiat și plin de carismă, Can a câștigat rapid inimile fanilor europeni. Acesta s-a născut la 8 noiembrie 1989, în Istanbul, Turcia. El a studiat dreptul la Departamentul de Drept al Universității Yeditepe din America și a absolvit în 2012.

Can Yaman este un celebru actor turc, care este adorat de milioane de femei din întreaga lume. Cu toate acestea puțini știu cine este femeia care i-a câștigat inima actorului. Can Yaman nu mai este cel mai sexy burlac oficial. Vestea că cel mai râvnit burlac al serialelor turcești a fost cucerit de o frumoasă blondă a făcut înconjurul lumii în presa internațională. Frumos peste măsură, cu un fizic de invidiat și plin de carismă, Can a câștigat rapid inimile fanilor europeni. Cu toate acestea actorul continuă să-și încânte fanele din întreaga lume prin tot felul de ipostaze sexy.

Can Yaman un adevărat împătimit al sporturilor. Abilitățile în arte marțiale ale actorului

Faimosul Can din “Vis de iubire” și-a surprins din nou fanele de pe rețelele de socializare prin implicarea lui într-un proiect în care nu mulți se așteptau să-l vadă. Actorul a îndeplinit dorința milioanelor de femei din întreaga lume, pozând drept un războinic de temut.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cuceritorul Yaman este imaginea principală a unui joc video, care se poate descarca de pe Google Play sau App Store. Ambițiosul proiect i se potrivește de minune actorului, care întruchipează imaginea unui războinic, Pasha Fencer.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cu ocazia noul proiect, Can se antrenează intens pentru a reda perfect mișcările de luptă înfăptuite de războinic. Motiv pentru care, de curând actorul a postat un videoclip pe contul personal de Instagram în care se află într-un simulator. Can se confruntă cu diferiți adversari, pe care îi învinge cu ușurință prin mișcările lui de luptă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fanele actorului au fost de-a dreptul impresionate de duritate și determinarea lui Can în luptă, deși una fictivă. Actorul face cu ușurință slalom printre obstacole și printre partenerii săi de luptă. Actorul este cu siguranță un adevărat talent înnăscut, reușind să dea viața unui personaj de joc video atât de real.

Citește și: Actorii serialelor turcești care au cucerit o lume întreagă Ozge Yagiz își surprinde fanii printr-o noua schimbare de look. Cum arată actrița acum

În articolul

Can Yaman surprinde prin abilitățile sale de luptă. Imaginile care arată condiția fizică a actorului

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 21 mai 2024. Leii se pot confrunta cu conflicte. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Trei judeţe, sub cod galben de grindină şi descărcări electrice în următoarele ore. Avertizare nowcasting de fenomene periculoase
a1.ro
Cele două zodii care sunt favoritele universului în luna mai 2024. Vor avea parte de surprize cerești
HelloTaste.ro
Galette cu mere și căpșuni. O combinație simplă pentru un desert savuros
Catine
Care este secretul pentru a dezvolta masa musculară. Se pare că cheia stă în alegerea mic dejunului
useit.ro
Cele „câteva momente de glorie” care au dus la „8 ani de durere” pentru Elon Musk. Ce a pățit miliardarul
as.ro
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
MediCOOL
Efectele grădinăritului asupra organismului. Ce schimbări benefice pot produce
Spynews
A început procesul bărbatului care a ucis o femeie însărcinată. Patronul nu ar avea remușcări că și-a ucis angajata 
DeParinti
Cum îl determini pe copil să coopereze
MediCOOL
Băuturi pentru sănătatea plămânilor. Efectele benefice asupra acestor organe vitale
HelloTaste
Basbousa, prăjitura însiropată și parfumată din bucătăria arabă
x