Fiul actriței Ninel Conde și-a sărbătorit ziua de naștere. Ce făcea vedeta în timp ce Emmanuel se afla alături de tatăl său

Publicat pe 23.10.2025 la 15:10 Actualizat pe 23.10.2025 la 15:10

Giovanni Medina i-a organizat o petrecere pe cinste. Fiul actriței Ninel Conde și-a sărbătorit ziua de naștere, iar tatăl său i-a dedicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale.

actori în diferite ipostaze

Fiul actriței Ninel Conde și-a sărbătorit ziua de naștere

Profimedia Images

Marea absentă a fost vedeta din Rebelde. Emmanuel, fiul lui Ninel Conde și al lui Giovannia Medina a împlinit 11 ani. Acesta pare complet schimbat, iar acest lucru se poate observa cu ochiul liber în fotografiile publicate de tatăl său în mediul online.

Fiul actriței Ninel Conde și-a sărbătorit ziua de naștere

Tatăl său i-a organizat o petrecere așa cum și-a dorit, iar mesajele din mediul online nu au întârziat să apară. Atât fani, cât și celebrități i-au transmis toate cele bune. Ninel Conde însă, a ținut să își facă o nouă intervenție chirurgicală.

„La mulți ani. Astăzi este prima zi din cea de-a doua decadă a vieții tale. 11 ani de binecuvântare, de iubire și de fericire alături de tine. La mulți ani celui care mă însoțește prin viață, familiei mele.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Dumnezeu să fie alături de tine în fiecare clipă. Te iubește tata.”, a scris Giovanni Medina în dreptul mai multor fotografii publicate în mediul online, arată cei de la Univision.com. Emmanuel a avut un tort cu două etaje, iar petrecerea a fost organizată cu tematica sa preferată.

În fotogafiile publicate pe rețelele sociale, apar doar tatăl și fiul în timp ce zâmbesc, însă marea absentă a fost fără doar și poate Ninel Conde. Potrivit publicațiilor locale, vedeta din Rebelde a decis să își facă o nouă intervenție chirurgicală în timp ce fiul său își celebra ziua de naștere în Mexic.

Citește și: Ninel Conde a fost abuzată de un fost partener timp de 4 ani. „Mă lovea”

Ninel Conde lucrează în prezent la diverse proiecte imobiliare în Texas, acolo unde a optat și pentru operație.

„Uitați strălucirea pe care mi-a lăsat acest tratament. E o nebunie, adevărat că este o frumusețe. Eu nu mi-am mai făcut, de multă vreme nu am mai făcut ceva. Vedeți și voi strălucirea, nu am niciun fel de machiaj, nimic. Mi-a plăcut!”, a scris vedeta. Nu se știe încă dacă vedeta și-a felicitat fiul în privat.

Cine este Emmanuel Medina Herrera, fiul cel mic al lui Ninel Conde

Acesta s-a născut pe 21 octombrie 2014 în Mexic. Adolscentul este fructul iubirii dintre Ninel Conde și Giovanni Medina. Aceștia au format un cuplu între 2013 și 2016. Ruptura a avut loc după ce mai multe acuzații de violență fizică și psihologică au fost lansate.

Citește și: Giovanni Medina reacționează pentru prima oară la presupusa relație cu Irina Baeva. Este fostul partener al lui Ninel Conde

Primii patru ani de viață ai lui Emmanuel au fost alături de Ninel Conde, însă în cele din urmă Giovanni Medina a obținut custodia celui mic. În 2021, Giovannia Medina a subliniat că Ninel Conde își poate vedea fiul doar cu anumite condiții, potrivit ordinului judecătoresc.

Ulterior, Ninel Conde și Giovanni Medina au ajuns la un acord pentru a împărți custodia lui Emmanue, iar vedeta a primit un program flexibil de a-și vedea fiul.

„Avem o relație ce ar putea fi descrisă ca fiind una bună. Ea poate să-l vadă pe fiul nostru oricând dorește. Ea va conta mereu pe sprijinul meu, în toate sensurile, în tot.”, a declarat Giovanni Medina. În prezent, acesta are peste 160 de mii de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 300 de fotografii și filmulețe. Cele mai multe dintre acestea sunt alături de fiul său.

În articolul Fiul actriței Ninel Conde și-a sărbătorit ziua de naștere. Ce făcea vedeta în timp ce Emmanuel se afla alături de tatăl său:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Primele imagini cu Britney Spears de la arestarea sa pentru conducere sub influența alcoolului. Cum au surprins-o paparazzii
Catine.ro
Primele imagini cu Britney Spears de la arestarea sa pentru conducere sub influența alcoolului. Cum au surprins-o paparazzii
Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie
observatornews.ro
Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, după ce a slăbit 30 de kilograme. Imagini rare cu prezentatoarea TV
a1.ro
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, după ce a slăbit 30 de kilograme. Imagini rare cu prezentatoarea TV
Spanac gratinat la cuptor, cu sos cremos și crustă rumenă de brânză
HelloTaste.ro
Spanac gratinat la cuptor, cu sos cremos și crustă rumenă de brânză
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
useit.ro
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Numele lui Ion Ţiriac a fost modificat de două ori. Ce scrie, de fapt, în buletinul magnatului
as.ro
Numele lui Ion Ţiriac a fost modificat de două ori. Ce scrie, de fapt, în buletinul magnatului
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
MediCOOL
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..."
Spynews
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..."
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
DeParinti
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
MediCOOL
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Ciorbă de salată verde de post. Rețetă ușoară de primăvară
HelloTaste
Ciorbă de salată verde de post. Rețetă ușoară de primăvară
close
x