Oana Moșneagu și Mara Oprea, schimbare radicală de look, după terminarea filmărilor pentru Adela, sezonul 4 și ultimul! Nimeni nu se aștepta la asemenea transformare

Publicat pe 18.07.2022 la 17:07 Actualizat pe 18.07.2022 la 17:24

Actorii din Adela au încheiat filmările pentru sezonul 4 și odată cu încheierea filmărilor s-a tras și linie dramei care a ținut cu sufletul la gură milioane de oameni. Ultimul sezon al serialului va fi difuzat din toamnă, iar actorii se bucură acum de vacanță, după luni întregi de muncă.

Oana Mosneagu și Mara Oprea

Antena 1

Nimeni nu s-a așteptat, însă Oana Moșneagu și Mara Oprea și-au schimbat radical look-ul după la foarte scurt timp după ce au încheiat de filmat proiectul special de la Antena 1, care le-a adus în atenția întregii țări.

Cele două s-au filmat în aeroport, în drum spre destinația de vis unde vor petrece și amândouă s-au tuns la fel. Schimbare este radicală, ambele au renunțat la părul lung și au pus în cinstea serialului sloganul: “Ce-i al tău e și al meu”, făcând referire la aspectul fizic, de data aceasta!

Cum arată acum Oana Moșenagu și Mara Oprea, după ce s-au tuns foarte scurt: “Când, la sfârșitul proiectului, ieși din pielea personajului”

Odată cu încheierea proiectului Adela, cele două actrițe, protagonista și antagonista serialului, au decis să facă o schimbare radicală de look. Atât Oana Moșneagu, cât și Mara Oprea au renunțat la părul lung și au adoptat o coafură mult mai tinerească, bob.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

“Când, la sfârșitul proiectului, ieși din pielea personajului. Sau cel puțin din coafura lui

Și cu acest pas final îmi iau “La revedere!” de la Andreea mea, cu ceva tristețe și nu încă dor, știu că o să o revăd curând, căci sezonul 4 e după colț. Păreri despre look-ul meu nou? Nu mi-a luat decât foaaaarte mult timp să îmi fac curaj să mă tund așa scurt”, a scris Oana Moșneagu, care a ținut să-și anunțe fanii și a postat un colaj cu mai multe imagini.

Mara Oprea a publicat doar pe Story un gif alături de Oana Moșenagu în care fanii au putut vedea că și ea a adoptat același look.

Citește și: Oana Moșneagu anunță ultima săptămână de filmări pentru serialul Adela. Ce fotografii a transmis de pe platou

Telespectatorii s-au uitat de fiecare dată în număr mare la serialul produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production, ducându-l în topul audiențelor și iată că povestea personajelor atât de complexe continuă pentru că nu au ieșit la suprafață toate ascunzișurile.

Cu cel mai bun debut de la lansarea serialului - primul episod din Adela a fost lider de audiență cu o medie de 7.4 puncte de rating și 21.9% share, întregul sezon trei a condus clasamentul audienţelor în intervalul 21:30-23:00, potrivit datelor făcute publice de Antena 1.

„Sezonul patru şi ultimul al seriei începe într-o liniște aparentă. Zic aparentă, pentru că în universul “Adela”, mereu există cineva sau ceva (nu zic, nu ne dăm de gol) care să perturbe această liniște. Vor fi în sfârșit fericiți cei doi? Dispariţia copilului îi va uni? Lucrurile aparent simple se complică în universul “Adela” și liniștea refuză să-și facă apariția. De ce? Cum? Aflăm în sezonul 4 din “Adela”, la Antena 1!”, a declarat Alecsandru Dunaev, interpretul lui Mihai.

În articolul

Oana Moșneagu și Mara Oprea, schimbare radicală de look, după terminarea filmărilor pentru Adela, sezonul 4 și ultimul! Nimeni nu se aștepta la asemenea transformare

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 28 aprilie 2024. Leii au nevoie de o vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Peştele care s-a ieftinit cu aproape 50% faţă de anul trecut. Cât costă un kilogram
a1.ro
La mulți ani de Florii! Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru sărbătoriți
HelloTaste.ro
7 rețete cu pește de Florii. Cele mai bune preparate pe care poți să le pui pe masă
Catine
Zodia nefericită a lunii mai 2024. Ea are cele mai multe probleme din cauza stresului
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic “Pescobar”! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: „Nu-l bate nimeni!”
MediCOOL
Ce este stomatologia estetică. Cum poți îmbunătăți aspectul danturii
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cea mai bună tehnică de adormire a copilului. Cum poți să-i oferi un somn de calitate
MediCOOL
Efectele sedentarismului sunt mai grave decât ai crede. Ce se întâmplă când stai 8 ore pe scaun
HelloTaste
Gem de rubarbă. Rețeta unui gem cu gust dulce-acrișor
x