Cansu Dere din “Puterea Destinului” își caută sufletul pereche. Declarațiile surprinzătoare ale vedetei

Publicat pe 11.10.2022 la 16:59 Actualizat pe 11.10.2022 la 17:29

Cansu Dere din “Puterea Destinului” își caută sufletul pereche. Declarațiile surprinzătoare ale vedetei.

Cansu Dere poartă o rochie fără mâneci și are părul coafat

Cansu Dere din “Puterea destinului”

Happy Channel

Cansu Dere face parte din distribuția serialului “Puterea destinului” și este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia. Odată cu succesul pe care l-a dobândit, a continuat pe același drum presărat cu succes. Cu toate acestea, pe plan personal a rămas întotdeauna retrasă. Acum a vorbit pentru prima oară despre planurile sale de viitor.

Cansu Dere din “Puterea Destinului” își caută sufletul pereche

De-a lungul timpului, Cansu Dere a interpretat mai multe personaje celebre ce au reușit să-i aducă recunoaștere internațională. Atât la televizor cât și pe internet, vedeta din Turcia reușește să strălucească fără doar și poate. Deși este o actriță de succes în prezent, prima sa dragoste nu a fost această artă, ci arheologia. A studiat în cadrul Universității din Istanbul, acolo unde și-a primit diploma pentru licență. A apărut pentru prima oară pe micile ecrane în 2004.

Urmărește "Puterea destinului", sâmbătă și duminică de la 20:00, doar la Happy Channel

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Talentul său de actriță nu poate fi pus la îndoială, iar recent a fost denumită ca fiind una dintre cele mai frumoase actrițe din țara sa natală. La începutul anilor 2000 a fost aleasă Miss Turcia, fiind model la acea vreme, atât în Turcia cât și în Paris. Dacă pe plan profesional a reușit orice și-a propus, pe plan personal Cansu Dere nu a avut atât de mult noroc.

A fost dezamăgită pentru prima oară în 2009, atunci când era pe punctul de a se căsători cu comediantul de origine turcă Cem Yilmaz. Acesta s-a îndrăgostit ieremediabil de buna prietenă a vedetei la acea vreme, Aha Yagta, femeia care îi era colegă pe podium, ca și model. Cei doi s-au căsătorit și au avut un copil, însă fericirea nu a durat decât trei ani. Ulterior, Cem a încercat să revină în viața frumoasei Cansu Dere, însă vedeta din “Puterea destinului” l-a refuzat. Ulterior, Cansu Dere a intrat într-o relație cu mangajerul său, Cem Aydin, însă acesta a înșelat-o pe vedetă.

Cum Cansu Dere din “Puterea destinului” căsătoria

În prezent, Cansu Dere își caută sufletul pereche, însă aceasta are o părere conservatoare despre căsnicie. Consideră divorțul un pas foarte devastator și nu ar dori să locuiască cu partenerul său înainte de a-și uni destinele. Pe contul personal de Instagram are peste 2 milioane de fani din toate colțurile lumii și este considerată una dintre cele mai influente personalități din Turcia.

Cât despre relații, aceasta este de părere că atunci când iubești, nu poți fi cu mai mult de o singură persoană o singură dată.

“Pentru mine, nu este posibil să fiu interesată sau să iubesc mai mult de o persoană o dată. Sunt o persoană greu de impresionat și e greu să intri într-o relație cu mine. De aceea nu pot simți ceva foarte puternic pentru mai multe persoane deodată. Nu-mi place să caut, găsesc asta obositor. Nu aș înșela niciodată. Îm dau cuvântul, nu aș face așa ceva niciodată.”, a declarat vedeta din “Puterea destinului”, potrivit Azra.ba.

Pentru Cansu Dere, cel mai important rol al său a fost “Nevra” în producția “Persona”. Pentru vedetă, a reprezentat unul dintre cele mai promițătoare proiecte.

În articolul

Cansu Dere din “Puterea Destinului” își caută sufletul pereche. Declarațiile surprinzătoare ale vedetei

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
"Nu te mai satură Dumnezeu! Te ia dracu!". Copilă de 13 ani, călcată în picioare de două adolescente, în Roman. Martorii, amuzați copios
a1.ro
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
HelloTaste.ro
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Catine
Zodii care nu pot renunța la trecut. Nativii care aleg să trăiască din amintiri
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
Care este singurul „moment de desfătare” al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul: „Asta e rutina!”
MediCOOL
Hernia inghinală. Ce este, cauze, simptome și tratament
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi utile pentru orice părinte
MediCOOL
Băuturi bogate în potasiu. Cum îți pot completa dieta
HelloTaste
Pască pufoasă fără aluat. Cea mai simplă rețetă pentru Paște
x