Totul despre serialul “Nu mă părăsi”. Află detalii inedite despre producția turcească

Publicat pe 07.11.2022 la 14:11 Actualizat pe 07.11.2022 la 14:53

Totul despre serialul "Nu mă părăsi". Află detalii inedite despre producția turcească ce va putea fi urmărită de astăzi doar la Happy Channel.

actori nu mă părăsi stau unul lângă celălalt

Serialul "Nu mă părăsi" vine la Happy Channel pentru prima dată

Happy Channel

“Nu mă părăsi” este unul dintre serialele ce ajunge la Happy Channel în această toamnă. Povestea este una cel puțin interesantă, iar acțiunea se petrece în Ankara. Nume noi vin să aducă un suflu proaspăt în această industrie și să lumineze chipurile telespectatorilor ce vor urmări cu sufletul la gură desfășurarea evenimentelor.

Tot ce vrei să știi despre serialul “Nu mă părăsi”

Timp de 4 sezoane și 630 de episoade telespectatorii vor fi purtați către o nouă poveste de iubire, tensiuni și replici cât de poate de acide. În original “Beni Birakma” ( Nu mă părăsi) a apărut în Turcia în 2018 și a reușit să câștige inimile fanilor. Ulterior a fost difuzat în Bulgaria, iar actorii ce fac parte din distribuție s-au bucurat să afle că munca lor este recunoscută și în alte părți ale lumii.

Urmărește serialul "Nu mă părăsi!", de luni până vineri de la 19:00, doar la Happy Channel

Loialitatea personajelor va fi pusă la grea încercare, însă nu vor lipsi nici iubirilr sau trădările și multele răsturnări de situație. “Nu mă părăsi” va fi difuzat în fiecare zi de luni până vineri de la ora 19:00. Serialul spune povestea familiei Sayar, una dintre cele mai vechi nume din Ankara. Capul familiei, bătrânul Cengiz, este foarte atașat de valorile cu care a crescut de-a lungul timpului și încearcă să le insufle și celorlalți.

Tarık (Emrah Akduman), fiind fiul cel mare, reușește să-i calce pe urme și să se bucure de succesul preluat odată cu afacerea familiei. Deși toți speră ca acesta să se căsătorească cu Meltem ( Esengül Aypek), partenera sa de afaceri, se pare că inima tânărului este deja oferită Sılei (Sude Dogar). Fiul cel mic, Emre (Berkay Veli), este un om integru, cu carte, ce studiază încontinuu. Este medic, dar atunci când se îndrăgostește de Zeynep (Sila Özlem Önemli), reușește să stârnească probleme în familie. Filmările pentru serialul “Nu mă părăsi” au avut loc în Ankara, iar ultimul episod a fost difuzat în Turcia pe 18 iunie 2021.

Succesul serialului “Nu mă părăsi” a devenit viral

Cu toate că serialul “Nu mă părăsi” a început în Turcia, succesul său a depășit granițele țării sale și a reușit să ajungă până în Bulgaria. Ulterior, actrița Esengül Aypek a declarat că se bucură de efectul pe care producția l-a avut în afara lumii.

„Sunt foarte fericită că serialul nostru e atât de popular în străinătate. Nu mă părăsi! a fost ca o școală pentru mine. Au fost patru sezoane formidabile. Le mulțumesc foarte mult tuturor celor care ne-au urmărit. Aventura mea în lumea serialelor abia a început și sunt sigură că va continua. Dar acum, am nevoie de o vacanță lungă și relaxantă. Să filmezi 630 de episoade nu e lucru ușor. Sunt obosită. Am nevoie de odihnă”, ”, spune vedeta, potrivit Seriesturkish.com.

Ulterior, vedeta a mai fost văzută într-un thriller în 2018 și din 2021 joacă în serialul „Kaderimin Oyunu”. Una dintre actrițele care se află în distribuție s-a bucurat în 2016 de câștigarea prestigiosului premiu Miss Turkey International. Deși era studentă la Ingineria mecanică, Çağla Çukurova în vârstă de 28 de ani a reușit să-și realizeze planurile în viață.

În articolul

Totul despre serialul “Nu mă părăsi”. Află detalii inedite despre producția turcească

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Filmul tragediei din Suceava: Crimă cu premeditare ascunsă în spatele unui accident fatal? Ce au descoperit poliţiştii în casa lui Sebastian
a1.ro
Vlad Gherman, imaginea la bustul gol care a încins imaginația fanelor. Cum s-a fotografiat cu o lună înainte de nuntă
HelloTaste.ro
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Catine
Friptură de miel cu vin și usturoi. Rețetă pentru masa de Paște
useit.ro
Pot copia hackerii amprentele din selfie-uri, așa cum susține un mesaj pe WhatsApp? Experții au dezvăluit adevărul
as.ro
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
MediCOOL
Ce este rinita. Tipuri, cauze și tratamente
Spynews
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
DeParinti
Cum poți crește un copil independent. Sfaturi de la experții în parenting
MediCOOL
Alimente care pot cauza probleme digestive. Ce este bine să eviți
HelloTaste
Meniu de Paște fără miel. Alternative pentru o masă festivă
x