Biblie minusculă, de vânzare pentru 35.000 de lire

Publicat pe 11.05.2014 la 16:11 Actualizat pe 11.05.2014 la 16:13

O variantă minusculă a unei biblii care a ajuns pe Lună, estimată la 35.000 de lire sterline (42.600 de euro), va fi scoasă la licitaţie săptămâna viitoare, în oraşul american Dallas, informează dailymail.co.uk.

O variantă minusculă a unei biblii care a ajuns pe Lună, estimată la 35.000 de lire sterline (42.600 de euro), va fi scoasă la licitaţie săptămâna viitoare, în oraşul american Dallas, informează dailymail.co.uk.
Micuţa carte este unul dintre puţinele obiecte care au ajuns în spaţiu de două ori. Prima dată fost trimisă pe orbită în misiunea Apollo 13, în 1970. Misiunea nu a mers bine, iar, din cauza unor probleme tehnice, echipa de astronauţi a fost nevoită să renunţe la aselenizare. Biblia a fost recuperată atunci când echipajul a ajuns în siguranţă înapoi pe Pământ. În tot acest timp, astronauţii ar fi putut folosi biblia pentru a se ruga.
Biblia, care poate fi citită doar la microscop, a fost trimisă din nou în spaţiu, anul următor, în misiunea Apollo 14, şi a ajuns în cele din urmă pe Lună, aflându-se printre bunurile astronautului Edgar Mitchell.
Biblia a fost una dintre cele 512 cărţi făcute de Apollo Prayer League, un grup de credincioşi având legături cu programul spaţial american.

Mai multe pe antena3.ro!

În articolul

Biblie minusculă, de vânzare pentru 35.000 de lire

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 21 mai 2024. Leii se pot confrunta cu conflicte. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Vremea 20 mai - 2 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. Furtunile din vestul Europei ajung și în România
a1.ro
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
HelloTaste.ro
Galette cu mere și căpșuni. O combinație simplă pentru un desert savuros
Catine
Care este secretul pentru a dezvolta masa musculară. Se pare că cheia stă în alegerea mic dejunului
useit.ro
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai bine de 1 secol
as.ro
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
MediCOOL
Efectele grădinăritului asupra organismului. Ce schimbări benefice pot produce
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
DeParinti
Cum îl determini pe copil să coopereze
MediCOOL
Băuturi pentru sănătatea plămânilor. Efectele benefice asupra acestor organe vitale
HelloTaste
Basbousa, prăjitura însiropată și parfumată din bucătăria arabă
x