Cel mai gras bărbat din lume, care a cântărit peste o jumătate de tonă, pregătit de operaţia bariatrică

Publicat pe 29.03.2017 la 16:14 Actualizat pe 29.03.2017 la 16:22

Barbatul a slabit 175 de kilograme pentru a putea face operatia!

Medicii din Mexic au stabilit data la care cel mai greu bărbat din lume va suferi o operație de bypass gastric.

Pacientul, pe numele său Juan Pedro Franco, care a cântărit la un moment dat peste o jumătate de tonă — 595 de kilograme — a urmat o dietă de trei luni pentru a putea fi pregătit de intervenția chirurgicală programată la 9 mai.

Născut în Aguascalientes, în zona nord-centrală a Mexicului, Juan Pedro Franco a fost internat la o clinică specializată în pierderea din greutate pentru slăbi 175 de kilograme astfel încât să devină apt de intervenție.

"El a pierdut aproape 30% din greutatea inițială, așa că este gata de operația bariatrică", a declarat medicul său, Jose Antonio Castaneda Cruz, într-o conferință de presă.

Franco, în vârstă de 32 de ani, a apărut pe prima pagină a ziarelor în noiembrie anul trecut când a fost transportat la clinica din Guadalajara cu ajutorul unei mașini adaptate special. La acel moment, Castaneda a declarat că acest caz de obezitate era imposibil de operat din cauza severității sale și a afecțiunilor asociate, printre care se numără diabetul.

Franco a contactat clinica după ce a văzut unul dintre anunțurile sale. Înainte de aceasta, el și-a petrecut ultimii șase ani zăcând în pat din cauza greutății sale.

În ciuda kilogramelor pierdute, nu se poate garanta faptul că nu vor apărea complicații. Totuși, medicul lui Franco este optimist, acesta declarând că se află "pe calea cea bună", mai arată sursa citată.

Prin prima operație de bypass gastric se intenționează pierderea a 50% din greutate a pacientului, după aceasta fiind nevoie de o a doua intervenție chirurgicală, a explicat Castaneda.

Franco a declarat că există și alți oameni ca și el care sunt captivi în propriile locuințe. "Unii au murit, poate, de tristețe sau pentru că nu îndrăznesc să ceară ajutor", a spus bărbatul. Acesta a adăugat că îi îndeamnă pe toți cei care suferă de obezitate "să vorbească și să ceară ajutor deoarece acest lucru este posibil".

În articolul

Cel mai gras bărbat din lume, care a cântărit peste o jumătate de tonă, pregătit de operaţia bariatrică

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Filmul tragediei din Suceava: Crimă cu premeditare ascunsă în spatele unui accident fatal? Ce au descoperit poliţiştii în casa lui Sebastian
a1.ro
Povestea puiului de câine care „evadează” i-a înduioșat pe internauți. Ce ascunde imaginea simpatică, de fapt: „A rămas singură”
HelloTaste.ro
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Catine
Friptură de miel cu vin și usturoi. Rețetă pentru masa de Paște
useit.ro
Pot copia hackerii amprentele din selfie-uri, așa cum susține un mesaj pe WhatsApp? Experții au dezvăluit adevărul
as.ro
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
MediCOOL
Ce este rinita. Tipuri, cauze și tratamente
Spynews
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
DeParinti
Cum poți crește un copil independent. Sfaturi de la experții în parenting
MediCOOL
Alimente care pot cauza probleme digestive. Ce este bine să eviți
HelloTaste
Meniu de Paște fără miel. Alternative pentru o masă festivă
x