Dave Gahan, solistul trupei Depeche Mode, spitalizat în Belarus

Publicat pe 18.07.2017 la 15:13 Actualizat pe 18.07.2017 la 15:16

Trupa Depeche Mode a făcut acest anunt prin intermediul unui mesaj publicat pe site-ul ei.

Dave Gahan, solistul trupei Depeche Mode, a fost spitalizat în Belarus. Din cauza acestor probleme medicale, concertul pe care formația britanică ar fi trebuit să îl susțină luni seară în capitala acestei țări, Minsk, a fost anulat, informează site-ul post-punk.com.

Trupa Depeche Mode a făcut acest anunț prin intermediul unui mesaj publicat pe site-ul ei.

"Vă anunțăm, cu regret, că, din cauza îmbolnăvirii unui membru al trupei, Depeche Mode nu va putea să susțină un concert în această seară (17 iulie, n.r.) la Minsk Arena din Minsk, Belarus. În prezent, analizăm toate opțiunile pentru a reprograma acest show în partea finală a turneului. Ne așteptăm să putem să vă oferim informații suplimentare despre acest lucru în interval de o săptămână. Îi rugăm pe fanii care aveau bilete pentru concertul din această seară să aștepte noi informații despre reprogramarea show-ului și/sau rambursarea contravalorii biletelor. Prezentăm scuze tuturor fanilor noștri din Minsk și le mulțumim pentru înțelegere și răbdare", se afirmă în mesajul publicat pe site-ul trupei Depeche Mode.

Potrivit unor surse din Rusia, afecțiunea de care suferă Dave Gahan pare să fie de natură "gastrointestinală".

Formația britanică are programate alte trei concerte în perioada următoare — la Kiev, pe 19 iulie, Varșovia, pe 21 iulie, și Cluj-Napoca, pe 23 iulie.

Într-un anunț publicat marți, în jurul prânzului, pe contul oficial de Facebook al formației, trupa Depeche Mode a anunțat că starea de sănătate a solistului Dave Gahan s-a ameliorat, iar formația își va continua turneul european așa cum era prevăzut.

"Suntem bucuroși să vă anunțăm că starea lui Dave s-a ameliorat, iar noi ne vom continua drumul prin Ucraina astăzi, pentru a susține concertul de la Kiev mâine seară. Trupa așteaptă cu nerăbdare să susțină ultimele concerte din cadrul turneului ei european și se va întâlni cu toți fanii ei din Kiev, mâine, din Varșovia, vineri, și de la Cluj, duminică", se afirmă în acest anunț oficial.

Concertul din 23 iulie marchează prima vizită a trupei britanice la Cluj-Napoca, acesta fiind totodată ultimul show din segmentul european al turneului "Global Spirit", de promovare a celui mai recent album al grupului.

Scena de pe Cluj Arena va avea aproximativ 50 de metri lățime și 20 de metri adâncime, fiind decorată cu ecrane uriașe pe care vor rula proiecții pregătite de celebrul fotograf Anton Corbijn, un apropiat al trupei, recunoscut pentru efectele vizuale spectaculoase din turneele Depeche Mode.

"Nu doar scena reprezintă însă un punct important în desfășurătorul pregătirilor pentru duminică, ci și zona de backstage care îi va găzdui pe cei trei membri ai trupei și echipa lor. Martin Gore și Andy Fletcher vor fi, ca de obicei, colegi de cameră, însă Dave Gahan va avea propria lui cabină. Artistul rămâne consecvent în preferințe, optând pentru un decor minimalist, în culori neutre, cu mult negru. Mai mult decât atât, Dave prefera ca inclusiv ceștile de cafea, prosoapele, draperiile și chiar ciocolata să fie negre. Singura pată de culoare va fi dată de un buchet de flori proaspete. De altfel, atât Dave cât și colegii lui prefera mici detalii care să dea personalitate spațiilor în care își vor petrece timpul. Tocmai de aceea și mobilierul va fi unul special, artiștii optând pentru o serie de canapele modulare, care se pot transforma, la nevoie, în scaune sau șezlonguri', au transmis organizatorii într-un comunicat.

Citește mai departe aici

În articolul

Dave Gahan, solistul trupei Depeche Mode, spitalizat în Belarus

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
a1.ro
O bucată de carne a început să se miște și a căzut singură de pe masă. Clientul unui restaurant a filmat totul
HelloTaste.ro
Drob în aluat fraged, sub formă de coroniță. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Cum să folosești metoda de cumpărături 6 la 1 pentru a economisi timp și bani
useit.ro
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care poți apela
as.ro
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: „L-am văzut schimbat!” Gestul făcut de Gică Hagi
MediCOOL
Cele mai bune băuturi care pot reduce nivelurile zahărului din sânge. De ce este indicat să le incluzi în dieta ta
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Parentingul autoritar: beneficii și dezavantaje
MediCOOL
Cum te poate ajuta magneziul să slăbești. Face kilogramele în plus să dispară
HelloTaste
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare
x