Nu te-ai fi gândit niciodată la asta! 7 lucruri care ți se întâmplă după ce mori!

Publicat pe 28.05.2015 la 15:45 Actualizat pe 28.05.2015 la 17:33

Reprezintă una dintre enigmele noastre, pe care încă nu o putem dezlega, de vreme ce nicio persoană nu s-a întors din viața de dincolo...

hepta

Reprezintă una dintre enigmele noastre, pe care încă nu o putem dezlega, de vreme ce nicio persoană nu s-a întors din viața de dincolo...

Un medic psiholog, Michael Newton, a reușit însă prin hipnoză să adune numeroase probe conform cărora viața de dincolo există. Cei intervievați au fost supuși mai multor întrebări, despre ceea ce sufletele lor au făcut într-o altă viață. Astfel, medicul a descoperit 7 lucruri care se petrec după moarte:

1. Îți vezi viața derulându-se înaintea ochilor tăi, înainte ca sufletul să îți părăsească trupul.

2. Îți poți vedea corpul din afară, iar acest gând nu te sperie sau îngrozește, părându-ți-se un lucru obișnuit.

3. Vezi lumina. Aceasta pare să te tragă către o zonă de pace și iubire.

4. Îi revezi pe cei care au decedat, care te primesc cu brațele deschise înapoi în lumea spiritelor.

5. Îngerul păzitor își face apariția și te ajută să te integrezi, înainte de a începe să discute despre viața ta, pe care a observat-o încă de la început.

6. Îți revezi viața și discuți despre lucrurile pe care nu le-ai făcut bine. La final faci o promisiunea de întoarcere pentru a îndrepta lucrurile și a-ți educa sufletul.

7. Nu îți vei dori să pleci din această lume a liniștii. Cu toate acestea te vei reîncarna, fie pentru a-ți învăța lecția, ori pentru a evolua, ca suflet.

În articolul

Nu te-ai fi gândit niciodată la asta! 7 lucruri care ți se întâmplă după ce mori!

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
"Cât am dat pe ochelari? 400 €". Câţi bani au dat tinerii pe haine şi pe notele de plată în cluburile de fiţe din Mamaia, de 1 Mai
a1.ro
Vlad Gherman, imaginea la bustul gol care a încins imaginația fanelor. Cum s-a fotografiat cu o lună înainte de nuntă
HelloTaste.ro
Friptură de miel cu vin și usturoi. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Cât timp se fierb ouăle pentru Paște, înainte de a fi vopsite. Trucuri ca să iasă perfecte
useit.ro
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la competitorul X
as.ro
Averea lui Ionuţ Negoiţă a „explodat”! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
MediCOOL
Simptomul mai puțin cunoscut de cancer colorectal pe care ar trebui să-l urmărești
Spynews
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
DeParinti
Cum poți crește un copil independent. Sfaturi de la experții în parenting
MediCOOL
Beneficiile consumului de migdale. Motive pentru a le include în dieta ta
HelloTaste
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri
x