Fumatul ar putea fi din nou permis în cluburi şi restaurante. Patronii cer modificarea urgentă a legii anti-fumat

Publicat pe 15.07.2017 la 08:25 Actualizat pe 15.07.2017 la 10:06

Un an și jumatate, atat a trecut de cand nu se mai funeaza in spatiile inchise. Dar, se pare, se doreste revenirea la... vechile obiceiuri.

A trecut doar un an şi jumătate de când fumatul a fost interzis în spaţiile închise, la fel ca în multe state din Occident.

Nici bine nu s-au aerisit localurile că legea anti-fumat ar putea fi modificată din nou. Astfel, fumatul ar putea fi din nou permis în cluburi, cafenele şi restaurante. Chiar consilierul premierului a anunţat că se pregăteşte, din nou, modificarea legii. Sunt afacerişti care susţin că au pierdut mulţi bani şi cer ca ei să decidă dacă le dau sau nu voie clienţilor să fumeze în localuri. În schimb, medicii nu îşi dau acordul şi spun că legea, aşa cum e acum, a salvat mii de pacienţi.

Detalii, în reportajul alăturat, realizat de echipa Observator.

În articolul

Fumatul ar putea fi din nou permis în cluburi şi restaurante. Patronii cer modificarea urgentă a legii anti-fumat

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
"Nu te mai satură Dumnezeu! Te ia dracu!". Copilă de 13 ani, călcată în picioare de două adolescente, în Roman. Martorii, amuzați copios
a1.ro
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
HelloTaste.ro
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Catine
Zodii care nu pot renunța la trecut. Nativii care aleg să trăiască din amintiri
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
Care este singurul „moment de desfătare” al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul: „Asta e rutina!”
MediCOOL
Hernia inghinală. Ce este, cauze, simptome și tratament
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi utile pentru orice părinte
MediCOOL
Băuturi bogate în potasiu. Cum îți pot completa dieta
HelloTaste
Pască pufoasă fără aluat. Cea mai simplă rețetă pentru Paște
x