5 greșeli de poziție a corpului pe care le faci când stai la birou

Publicat pe 13.02.2018 la 09:57 Actualizat pe 13.02.2018 la 10:03

Poziția incorectă pe scaun, distanța greșită față de monitor și lipsa activității fizice reprezintă trei dintre marile motive pentru care te poți expune în fața problemelor de sănătate.

Munca de birou poate fi considerată mai confortabilă decât multe alte tipuri de joburi, însă asta nu înseamnă că nu vine cu propriile sale pericole. Orele lungi la birou, în fața calculatorului îți pot pune sănătatea în pericol. Un studiu realizat în Marea Britanie în 2015 arată că aproximativ 75% din timpul de la locul de muncă este petrecut pe un scaun, fapt care poate fi extrem de nociv pentru sănătatea ta pe termen lung. Poziția incorectă pe scaun, distanța greșită față de monitor și lipsa activității fizice reprezintă trei dintre marile motive pentru care te poți expune în fața problemelor de sănătate.

5 greșeli de poziție a corpului pe care le faci când stai la birou:

1. Poziția greșită a spatelui

Acesta este de cele mai multe ori problema principală pentru multe dureri de spate și de ceafă care apar, în mod neașteptat, pe termen lung. O poziție ideală cere ca partea superioară a spatelui să fie lipită de spătarul scaunului, în timp ce zona lombară trebuie ținută ușor arcuită, preferabil cu ajutorul unei perne speciale. În același timp, coatele trebuie să fie îndoite la 90 de grade. Menținerea unei posturi greșite pe scaunul de la locul de muncă poate duce la dezvoltarea simptomelor de spondiloza, o afecțiune care se manifestă în mod normal la persoanele mai în vârstă, însă răspândită și printre cei care lucrează în mod obișnuit la birou.

2. Cum trebuie să îți ții picioarele

Înălțimea scaunului este, la rândul său, un lucru important. Pentru a verifica dacă scaunul tău de birou se află la înălțimea potrivită, îndoaie genunchii la 90 de grade și lipește tălpile de podea. Dacă nu reușești să faci asta, atunci reglează scaunul și repetă acest test.

3. Poziția gâtului

Tot înălțimea scaunului poate fi un motiv pentru care nici gâtul tău nu stă într-o postură firească. O poziție incorectă a gâtului poate provoca dureri de cap și chiar amețeli, pe termen lung. Stai cu capul drept atunci când lucrezi la birou, încât ochii să fixeze centrul monitorului de pe birou.

4. Distanța față de monitor

Monitorul calculatorului trebuie să fie la un braț distanță, iar monitorul trebuie să stea la o înălțime medie, care să nu te oblige să îți apleci sau ridici capul atunci când lucrezi. E important să îți păstrezi monitorul calculatorului curat în permanență și să alegi o rezoluție cât mai bună pentru confortul ochilor tăi.

5. Nu iei destule pauze

Specialiștii Universității din Illinois recomandă pauzele dese la locul de muncă. Acestea sunt considerate esențiale pentru creșterea atenției și productivității, dar și pentru a reduce stresul zilnic. Ia pauze scurte, de câteva minute, și folosește-te de aceste momente pentru a te plimba prin birou sau pe afară, dacă vremea îți permite. Acest tip de deconectare te va ajuta să îți încarci bateriile și să pui mai puțină presiune pe coloană, atunci când stai jos.

Mai multă grijă pentru postura ta la locul de muncă poate însemna și o sănătate mai bună pe termen lung. Atenția față de aceste detalii care de multe ori pot scăpa neobservate este extrem de importantă.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright Andrey_Popov

În articolul

5 greșeli de poziție a corpului pe care le faci când stai la birou

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 28 aprilie 2024. Leii au nevoie de o vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Peştele care s-a ieftinit cu aproape 50% faţă de anul trecut. Cât costă un kilogram
a1.ro
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
HelloTaste.ro
7 rețete cu pește de Florii. Cele mai bune preparate pe care poți să le pui pe masă
Catine
Zodia nefericită a lunii mai 2024. Ea are cele mai multe probleme din cauza stresului
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic “Pescobar”! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: „Nu-l bate nimeni!”
MediCOOL
Ce este stomatologia estetică. Cum poți îmbunătăți aspectul danturii
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cea mai bună tehnică de adormire a copilului. Cum poți să-i oferi un somn de calitate
MediCOOL
Efectele sedentarismului sunt mai grave decât ai crede. Ce se întâmplă când stai 8 ore pe scaun
HelloTaste
Gem de rubarbă. Rețeta unui gem cu gust dulce-acrișor
x