Alimentele antioxidante si diuretice te ajuta sa elimini toxinele

Publicat pe 08.03.2011 la 15:33

Dupa mese copioase, cum sunt cele ocazionate de Sarbatori sau alte evenimente asemanatoare, dar si dupa abuzul frecvent de alimente „consistente”, e cazul sa-i dati posibilitatea organismului sa impuste doi iepuri deodata: sa scape de surplusul de kilograme acumulat si, totodata, de toxine. Remediile se afla la indemana oricui, sunt simple, vin de la natura si constau tot in alimente.

Primul dintre alimentele care pun pe fuga toxinele este marul. Contine un mare numar de antioxidanti eficienti in lupta impotriva colesterolului. In plus, contine peptina, care „aresteaza" grasimile daunatoare, limitandu-le absorbtia in organism.


Urmeaza prunele. In afara de faptul ca sunt laxative redutabile, sunt si diuretice foarte bune, datorita continutului ridicat de potasiu. Au si un efect antioxidant foarte puternic.

Ananasul, consumat numai proaspat, nu conservat, are virtutea de a distruge toxinele din colon. Aceasta purificare este foarte importanta pentru partea finala a intestinului, deoarece astfel se poate combate aparitia cancerului de colon. De asemenea, datorita unei enzime proteolitice pe care o contin, prunele usureaza digestia proteinelor.

Patrunjelul este si el un antioxidant, stimuland activitatea rinichilor si ajutandu-i astfel sa elimine toxinele. Se poate consuma ca atare sau se poate face o fiertura din doua legaturi de patrunjel maruntit cu cutitul (inclusiv coditele) la un litru de apa. Dupa ce s-a racit, se strecoara si se toarna intr-un vas de sticla, se tine la rece si se consuma cate o cana pe zi.

Usturoiul, bogat in sulf, permite eliminarea mai multor tipuri de toxine. In plus, ajuta organismul in caz de infectii, stimuland producerea de globule albe (leucocite).

Anghinarea se numara printre campionii in lupta impotriva toxinelor datorita puterii sale diuretice, care permite astfel evacuarea acestora. Este si un antioxidant redutabil.

Sparanghelul e bogat in potasiu. Este si un bun diuretic, facand eficienta eliminarea toxinelor din organism. Sfecla rosie, bogata in betanina si metionina, ajuta la metabolizarea acizilor grasi in ficat si faciliteaza evacuarea toxinelor.

Ridichea neagra stimuleaza vezica biliara si tonifica ficatul, contribuind astfel la digestia si metabolizarea mai buna a compusilor alimentari. Este bogata in fibre si stimuleaza diureza.

Apa este esentiala in procesul de eliminare a toxinelor din organism. Un adult care traieste in zona temperata are nevoie, potrivit specialistilor, de 1,5 pana la 2 litri de apa pe zi.


In afara de apa, indicate sunt si ceaiurile cu proprietati detoxifiante. Exista o sumedenie de produse din aceasta categorie care se regasesc in magazinele de specialitate, dar si pe rafturile supermarketurilor.


Important de retinut este ca plantele de baza, cu cea mai mare eficienta in detoxifiere, sunt papadia, mesteacanul, aloe si cicoarea, fara a mai pune la socoteala ceaiul verde. Acesta distruge radicalii liberi, care imbatranesc organismul si „usuca" pielea cu timpul. Are continut crescut de vitamine, in special A, C si E, precum si de seleniu care, impreuna cu vitamina E, contribuie la intarirea imunitatii organismului.

Sucurile din fructe si legume proaspete si sanatoase ajuta si ele organismul sa se detoxifice. Aceste sucuri se prepara prin stoarcerea fructelor sau a legumelor. E bine sa fie consumate imediat dupa ce au fost obtinute in acest fel, pentru ca se oxideaza repede.

Daca nu aveti timp suficient pentru aceasta operatiune, sucul se poate pastra cel mult 12 ore in frigider, intr-un vas de sticla. Daca apelati la sucuri naturale preambalate, e bine sa le consumati in cel mult 48 de ore dupa ce ati desfacut ambalajul in care se afla.

Este foarte important sa stiti ca daca optati pentru un regim de detoxifiere, care consta numai in verdeturi, legume si fructe proaspete, crude, nu trebuie sa exagerati cu durata acestuia, pentru ca altfel poate avea efecte nefaste asupra organismului. Regimul de detoxifiere e bine sa fie tinut intre o zi si o saptamana.

Citeste si Jurnalul

FOTO: Hepta

În articolul

Alimentele antioxidante si diuretice te ajuta sa elimini toxinele

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate mentală. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule! Am vrut să plâng"
a1.ro
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
HelloTaste.ro
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Catine
5 semne că pielea ta este stresată. Care sunt recomandările specialiștilor
useit.ro
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au impresionat
as.ro
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: „Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!”
MediCOOL
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii și care sunt riscurile lor
Spynews
Horoscop sâmbătă, 18 mai 2024: Leii vor avea chef de viață
DeParinti
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți educa micuțul în mod corect
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale mesteacănului. La ce se folosesc
HelloTaste
Fursecuri nor cu lămâie. Cele mai fragede și mai aromate prăjiturele
x