STUDIU: La ce boli sunt predispuşi adulţii care s-au născut prematur

Publicat pe 14.03.2017 la 09:48 Actualizat pe 14.03.2017 la 12:31

Sarcina dureaza circa 40 de saptamani, iar copiii nascuti dupa 37 de saptamani vin pe lume la termen.

Persoanele adulte care s-au născut prematur, având o greutate sub cea considerată normală la momentul venirii pe lume, ar putea fi predispuse la probleme de sănătate mentală, precum depresie și anxietate, susține un studiu publicat recent.

Oamenii de știință au examinat date din cadrul mai multor studii care au analizat sănătatea mentală a 747 de adulți cu o medie de vârstă de 23 de ani, care s-au născut prematur și au avut o greutate mică la naștere, pe care i-au comparat cu 1.512 persoane din cinci țări, născute la termen, cu o greutate normală.

Cercetătorii au descoperit că prematurii manifestau un comportament ezitant și erau mai predispuși la interiorizare, manifestând mai adesea probleme precum depresia, anxietatea, retragerea din societate și singurătatea în comparație cu ceilalți adulți.

De asemenea, prematurii aveau mai puține șanse de a se exterioriza manifestându-se prin agresivitate, încălcarea regulilor, înșelat, furt și distrugerea proprietății în comparație cu adulții care veniseră pe lume la termen.

"Am reușit să demonstrăm că adulții născuți prematur, cu o greutate foarte mică la naștere, erau mai interiorizați și manifestau mai des probleme de personalitate precum evitarea societății, dar și mai puține probleme care țin de exteriorizare, în comparație cu semenii lor născuți la termen", a declarat conducătorul studiului, Riikka Pyhala, de la Universitatea din Helsinki, Finlanda. "Acest lucru înseamnă că ei sunt mai retrași și trec mai adesea prin probleme emoționale care, de multe ori, se manifestă prin depresie și probleme de anxietate și (sunt mai puțin probabil predispuși la — n.r.) comportament neacceptat în societate precum încălcarea regulilor și intruziune", a adăugat Pyhala.

Sarcina durează, în mod normal, circa 40 de săptămâni, iar copiii născuți după 37 de săptămâni vin pe lume la termen.

În săptămânile imediat după sarcină, prematurii manifestă deseori dificultăți respiratorii și digestive. Aceștia se pot confrunta și cu probleme cu efect pe termen lung precum probleme de vedere și de auz, deprinderi cognitive mai slabe și tulburări comportamentale în cadrul societății.

Majoritatea copiilor născuți la termen cântăresc între 2.700 și 4.000 de grame. În cadrul studiului, oamenii de știință au analizat datele unor persoane venite pe lume cu greutate foarte mică, nu mai mult de 1.500 de grame și chiar de 1.000 de grame, precizează sursa citată

În articolul

STUDIU: La ce boli sunt predispuşi adulţii care s-au născut prematur

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 28 aprilie 2024. Leii au nevoie de o vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
a1.ro
Cum l-a cucerit Yasmine pe Pepe și cum gestionează ei tensiunile din căsnicie. Artistul nu mai visa la o relație după divorț
HelloTaste.ro
7 rețete cu pește de Florii. Cele mai bune preparate pe care poți să le pui pe masă
Catine
Zodia nefericită a lunii mai 2024. Ea are cele mai multe probleme din cauza stresului
useit.ro
Cosmonautul abandonat în spațiu. De ce au refuzat oficialii ruși să îl aducă înapoi pe Pământ pe Sergei Krikalev
as.ro
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
MediCOOL
Ce este stomatologia estetică. Cum poți îmbunătăți aspectul danturii
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cea mai bună tehnică de adormire a copilului. Cum poți să-i oferi un somn de calitate
MediCOOL
Efectele sedentarismului sunt mai grave decât ai crede. Ce se întâmplă când stai 8 ore pe scaun
HelloTaste
Gem de rubarbă. Rețeta unui gem cu gust dulce-acrișor
x