5 cele mai bine păstrate secrete ale antreprenorilor care au reușit de tineri

Publicat pe 01.11.2017 la 11:46 Actualizat pe 01.11.2017 la 11:50

Munca, ambiția și perseverența știi deja că sunt importante. Însă ele pălesc în comparație cu aceste lucruri care îți pot hotărî soarta în afaceri.

Poveștile de succes ale oamenilor de afaceri au în spate câteva secrete bine păstrate. Ambiția, munca asiduă, sacrificiile și perseverența i-au ajutat să ajungă pe culmile succesului, însă acestea nu sunt singurele calități sau obiceiuri pe care un antreprenor trebuie să și le însușească încă din tinerețe, pentru a reuși în mediul de afaceri.

Este important să cunoști domeniul în care vei lucra

O mare greșeală pe care o fac mulți antreprenori aflați la început de drum este să își lanseze o afacere într-un domeniu pe care nu îl stăpânesc. Convinși că au o idee genială, care le va asigura profituri rapide, mulți investesc bani în afacerea lor, doar pentru a-și da seama mai târziu că nu pot înțelege anumite aspecte importante legate de business, pentru că nu au nicio pregătire în acel domeniu. De altfel, pentru a obține finanțare din fonduri europene, una dintre cerințe este să ai experiență dovedită în sectorul din piață în care vrei să activezi.

Un exemplu din România este omul de afaceri Liviu Tudor, care a pus bazele businessului său importând calculatoare din Singapore, în anii '90, când acestea erau o raritate pe piața din România. Absolvent al secției de Aeronautică din cadrul Politehnicii București, Liviu Tudor a înțeles imediat că accesul liber al oamenilor la produsele din străinătate, după căderea comunismului, se va traduce și printr-o deschidere aparte spre tehnologie. În prezent, omul de afaceri își dă doctoratul la Academia de Științe Economice din București, după ce a acumulat o vastă experiență în antreprenoriat.

Investiția în dezvoltarea personală dă întotdeauna rezultate

Oricât de mult ar munci, un antreprenor care nu este preocupat în permanență de propria sa dezvoltare nu va reuși să își ducă businessul departe. Oricât de bine pregătit ai fi în domeniul în care activezi, vei avea nevoie și de alte calități pentru a-ți deschide porțile. De exemplu, un bun antreprenor trebuie să știe cum să facă o primă impresie de excepție și să negocieze la sânge orice contract. Însă nu toți au aceste calități înnăscute, așa că trebuie să investească în dezvoltarea lor.

Un om de afaceri care știe să se facă plăcut, să inspire încredere și să fie ferm în negocieri va reuși să atragă investitorii potriviți, să își lărgească baza de clienți și să obțină contracte avantajoase. Există numeroase cursuri sau cărți care îți pot oferi sfaturi prețioase legate de cum îți poți cultiva aceste abilități, așa că nu ezita să te interesezi de ele.

Uneori trebuie să iei decizii bazate doar pe instinct

Intuiția este un lucru cât se poate de real și nu este înțelept să ignori primele semnale pe care ți le transmite în legătură cu o decizie sau cu o persoană. Intuiția derivă din adâncul subconștientului, care reușește să capteze detalii de care noi nu suntem conștienți din prima. Așa că atunci când toată lumea te îndeamnă să iei o anumită decizie, dar instinctul îți spune să faci exact opusul, s-ar putea să fie mai bine să îți asculți intuiția.

Evident, există și cazuri în care instinctul te poate înșela, însă este mai bine să riști și să comiți o greșeală, decât să te cerți apoi că ai luat decizii bazate doar pe ceea ce îți spun cei din jur. Cu siguranță, există și excepții, în special atunci când intuiția ta este contrazisă de lucruri concrete. Faptele sau cifrele nu mint niciodată, așa că evită să iei decizii de natură financiară când ai la îndemână rapoarte care îți indică opusul.

Trebuie să știi exact scopul pentru care muncești

Succesul are definiții diferite pentru fiecare persoană în parte. Unii antreprenori se mulțumesc să știe că au propriul lor proiect, că muncesc pentru ei înșiși și nu visează să cucerească lumea, în timp ce alții vor să construiască un adevărat imperiu. De aceea, este bine să știi de la bun început ce vrei să obții cu businessul tău. O viață liniștită din punct de vedere financiar? Un viitor mai bun pentru copiii tăi? O companie de succes pe plan local, național sau internațional? Profituri mari sau relevanță și încredere pe piață? Toate aceste lucruri trebuie să îți fie foarte clare de la bun început, altfel riști să ajungi într-un punct în care să pierzi sensul a ceea ce faci.

Un eșec nu este un capăt de lume

Să pornești un business de la zero înseamnă să te înarmezi cu răbdare și să te pregătești și pentru momentele în care te vei lovi de obstacole sau vei avea un eșec răsunător. Nu există o poveste care să fie încununată de succes de la cap la coadă, iar cele mai memorabile exemple de afaceri sunt cele care au avut suișuri și coborâșuri, însă la final au ieșit triumfătoare și mai puternice.

Învață să transformi fiecare eșec într-o lecție și să te folosești de el pentru a ști ce greșeli să nu mai faci. Privește fiecare astfel de întâmplare drept o acumulare de experiență, la finalul căreia vei fi mai înțelept și mai sigur pe tine.

Dacă ții cont de aceste lucruri și ți le însușești, vei reuși să reziști în mediul de afaceri și să pui bazele unui business de durată, care să crească încet, dar sigur.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Suteren

În articolul

5 cele mai bine păstrate secrete ale antreprenorilor care au reușit de tineri

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
a1.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x