Cum faci dormitorul să pară ca nou în 5 paşi

Publicat pe 22.04.2019 la 15:17 Actualizat pe 22.04.2019 la 15:24

În articolul de azi îţi prezentăm câteva sfaturi utile cu ajutorul cărora îţi poţi împrospăta dormitorul într-un mod simplu şi rapid. Nici măcar nu va trebui să înlocuiești mobilierul sau să schimbi tapetul.

Foto: Vivre

Dormitorul trebuie să fie spaţiul cel mai confortabil din căminul tău, camera în care să te retragi cu plăcere după o zi grea de muncă. Pentru a-l amenaja aşa cum îţi doreşti, trebuie să ai răbdare și să acorzi atenție propriilor nevoi.

În articolul de azi îţi prezentăm câteva sfaturi utile cu ajutorul cărora îţi poţi împrospăta dormitorul într-un mod simplu şi rapid. Nici măcar nu va trebui să înlocuiești mobilierul sau să schimbi tapetul.

Iată cum poţi obţine o încăpere primitoare şi comodă în doar câţiva paşi.

1. Înlocuieşte tăblia de pat

Reamenajarea dormitorului nu este un proces costisitor: totul ţine de crearea unei atmosfere primitoare şi de înlocuirea obiectelor principale, care fac diferenţa în designul întregii încăperi.

În acest sens, probabil te gândeşti că ar trebui să începi să explorezi ofertele de paturi pentru dormitor, ca să alegi un model potrivit noului decor. Bineînțeles, dacă patul tău este vechi şi nu te odihnești bine în el, vei avea nevoie de unul nou, pe care să îl alegi în funcţie de spaţiul disponibil şi de dorinţele tale. Dacă ești mulțumit de patul tău confortabil, dar ţi-ai dori să schimbi ceva la aspectul său, e suficient să înlocuiești tăblia.

2. Înlocuieşte perdelele cu jaluzele tip rulou

Uneori, vinovate de aspectul mohorât al unei camere sunt perdelele vechi. Pentru ca dormitorul tău să fie modern şi confortabil, înlocuiește-le cu jaluzele tip rulou sau cu jaluzele venețiene, în funcție de preferințele tale.

Jaluzelele interioare sunt disponibile în numeroase culori şi modele, îndeplinindu-și foarte bine rolul de filtru pentru razele soarelui. În funcţie de luminozitatea pe care o doreşti, poţi opta pentru jaluzele opace sau semi-transparente, care se pot integra în orice decor. Dacă îţi doreşti ca dormitorul tău să fie plin de culoare, ai la dispoziţie şi jaluzele cu flori sau buline, care pot decora ferestrele simplu şi rapid.

3. Înlocuiește covorul

Chiar dacă ţi se pare un detaliu minor, înlocuirea covorului vechi îţi poate transforma dormitorul într-o clipă. Daca vrei un covor modern și, în același timp, rezistent şi simplu de întreţinut, poţi alege covoarele din lână său polipropilenă.

Ca alternativă, poţi opta pentru covoarele cu fir lung, tip „shaggy”, sau din blană artificială, deşi vei petrece mai mult timp curăţându-le. Dacă ai animale de companie, poate că ar fi totuși mai bine să te orientezi către niște covoare cu fir scurt, cât mai ușor de curățat.

4. Scoate televizorul din cameră

Știi că este indicat să renunţi la orice factor care ţi-ar putea perturba odihna, iar televizorul este primul pe listă. Scoate-l pur și simplu din camera de odihnă. Pe lângă faptul că te vei odihni mai bine, lipsa televizorului îţi va pune la dispoziție un spațiu suplimentar și nici nu vei mai fi nevoit să cauți diverse metode de integrare armonioasă a cutiei negre în decor.

5. Decorează pereţii cu tablouri

O altă modalitate utilă de a face dormitorul să pară ca nou ţine de integrarea, ca element de decor, a tablourilor. Deşi nu este simplu să faci alegerile potrivite în această privinţă, ţine cont de faptul că tablourile de pe perete trebuie să fie în perfectă armonie cu mobila şi cu paleta de culori din încăpere. Nu există o regulă scrisă în acest sens, dar tablourile nu pot fi plasate chiar la întâmplare.

În cazul dormitorului, poţi alege să pui tablourile pe peretele unde este aşezat patul sau canapeaua, niciodată în locuri în care deja există un element care atrage atenţia. Totodată, este recomandat să ţii cont şi de dimensiunile obiectelor din cameră şi de felul în care acestea sunt aşezate, pentru a alege poziţionarea corectă a tablourilor. Altfel spus, dacă toate obiectele din încăpere sunt mari şi moderne, un tablou mic,vintage, va fi de prisos.

Pentru a-ţi amenaja dormitorul simplu, rapid şi fără un buget colosal, trebuie să ştii că detaliile fac diferenţa. Indiferent dacă alegi să înlocuieşti covorul sau să plasezi câteva tablouri pe perete, ca elemente de decor, dormitorul tău va căpăta un aer diferit, în câteva clipe. Ţine cont de simetrii şi de culorile din cameră, pentru a da dormitorului un aspect desăvârşit.

În articolul

Cum faci dormitorul să pară ca nou în 5 paşi

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Filmul tragediei din Suceava: Crimă cu premeditare ascunsă în spatele unui accident fatal? Ce au descoperit poliţiştii în casa lui Sebastian
a1.ro
Povestea puiului de câine care „evadează” i-a înduioșat pe internauți. Ce ascunde imaginea simpatică, de fapt: „A rămas singură”
HelloTaste.ro
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Catine
Friptură de miel cu vin și usturoi. Rețetă pentru masa de Paște
useit.ro
Pot copia hackerii amprentele din selfie-uri, așa cum susține un mesaj pe WhatsApp? Experții au dezvăluit adevărul
as.ro
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
MediCOOL
Ce este rinita. Tipuri, cauze și tratamente
Spynews
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
DeParinti
Cum poți crește un copil independent. Sfaturi de la experții în parenting
MediCOOL
Alimente care pot cauza probleme digestive. Ce este bine să eviți
HelloTaste
Meniu de Paște fără miel. Alternative pentru o masă festivă
x