Şi-a dat cu zeamă de usturoi pe toată lungimea firului de păr. Motivul este cel mai tare TRUC

Publicat pe 07.10.2015 la 11:07 Actualizat pe 07.10.2015 la 11:11

Ştim deja că usturoiul are numeroase beneficii asupra organismului: stimulează circulaţia sângelui, este un bun antiseptic, tratează bolile de inimă etc. Puţini ştiu însă că acest ingredient comun stimulează creşterea firului de păr.

Ştim deja că usturoiul are numeroase beneficii asupra organismului: stimulează circulaţia sângelui, este un bun antiseptic, tratează bolile de inimă etc. Puţini ştiu însă că acest ingredient comun stimulează creşterea părului.

Tot ce trebuie să faci este să pisezi un căţel de usturoi şi să aplici sucul obţinut pe toată lungimea firului de păr. Lasă-l să acţioneze timp de o oră, iar apoi spală-te pe cap aşa cum o faci în mod obişnuit.

Repetă tratamentul de două ori pe săptămână şi vei observa că părul nu mai cade şi apar fire noi.

Specialiştii susţin că efectele benefice ale usturoiului sunt date de puterea extraordinară a flavonoidelor, care au acţiune antiinflamatoare şi favorizează circulaţia sangvină la nivelul scalpului, prevenind astfel subţierea şi ruperea firului de păr.

În articolul

Şi-a dat cu zeamă de usturoi pe toată lungimea firului de păr. Motivul este cel mai tare TRUC

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
ANIMAŢIE. Un fost ofiţer SPP dezvăluie ce greşeli au făcut agenţii care au permis ca Robert Fico să fie împuşcat
a1.ro
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
HelloTaste.ro
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Catine
Chifle pufoase cu brânză și mărar, pentru un mic dejun savuros
useit.ro
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții. Anomaliile detectate pot rescrie istoria
as.ro
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
MediCOOL
Băuturi pentru memorie. Cum pot îmbunătăți această funcție a creierului
Spynews
În ce relații a rămas Vero Căliman cu Mirela Retegan, după ce a părăsit „Gașca Zurli”. „Fetița Zurli” a făcut noi mărturisiri: „Nu vreau să...”
DeParinti
Epuizarea maternă: simptome, cauze și recuperare
MediCOOL
Simptomele cancerului pulmonar. 10 semne pe care nu trebuie să le ignori
HelloTaste
Dulceață de rubarbă cu vanilie. Rețetă simplă pentru iarnă
x