Bărbatul care a MURIT de două ori povestește TOT CE A VĂZUT! „Nu vă faceți griji în legătură cu Dumnezeu și viața de apoi”

Publicat pe 27.01.2016 la 14:56 Actualizat pe 27.01.2016 la 15:28

Acest bărbat a murit, practic, de două ori. Declarațiile lui cu privire la viața de apoi, adică ce a văzut el în acele momente, sunt surprinzătoare, chiar dacă, puțină lume îndrăznește să îl creadă pe cuvânt.

Acest bărbat a murit, practic, de două ori. Declarațiile lui cu privire la viața de apoi, adică ce a văzut el în acele momente, sunt surprinzătoare, chiar dacă, puțină lume îndrăznește să îl creadă pe cuvânt.

Sasha Eliasson a suferit un grav accident cu motocicleta. La acel moment, tânărul a fost găsit, efectiv, fără semne vitale. A fost prima dată când a murit. Al doilea episod s-a desfășurat în timpul unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o la câteva luni de același accident.

Ambele episoade au durat circa două minute, timp în care medicii au reușit să-l readucă la viață.

El povestește că, în acel timp, a fost ca într-un somn fără vise, în care totul era negru. Cu alte cuvinte, nu a văzut lumea de apoi, nu a bătut la porțile Raiului. Povestea lui a creat controversă în mediul online, deși scopul a fost acela de a răspunde la întrebările posibililor curioși.

El a primit multe comentarii negative, în special de la oameni cu frică de Dumnezeu. Aceștia se îndoiesc că ceea ce a văzut el înseamnă lumea de apoi, adică, că nu ar exista.

Tânărul este de părere că fiecare are dreptul la opinie personală și în cazul religiei. Iar ca sfat, acesta le-a spus cititorilor să-și trăiască viața.

sursă: http://firsttoknow.com/

În articolul

Bărbatul care a MURIT de două ori povestește TOT CE A VĂZUT! „Nu vă faceți griji în legătură cu Dumnezeu și viața de apoi”

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
"N-am văzut de când sunt așa ceva!" Potop cu grindină în Prahova. Mașini înghițite de ape și strat de gheață chiar și de 10 cm, la Vâlcănești
a1.ro
O bucată de carne a început să se miște și a căzut singură de pe masă. Clientul unui restaurant a filmat totul
HelloTaste.ro
Drob în aluat fraged, sub formă de coroniță. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Cum să folosești metoda de cumpărături 6 la 1 pentru a economisi timp și bani
useit.ro
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care poți apela
as.ro
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: „L-am văzut schimbat!” Gestul făcut de Gică Hagi
MediCOOL
Cele mai bune băuturi care pot reduce nivelurile zahărului din sânge. De ce este indicat să le incluzi în dieta ta
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Parentingul autoritar: beneficii și dezavantaje
MediCOOL
Cum te poate ajuta magneziul să slăbești. Face kilogramele în plus să dispară
HelloTaste
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare
x