Doina Teodoru, primele declarații după ce a câștigat cel de-al treilea sezon "iUmor". Ce se va întâmplă cu emisiunea

Publicat pe 22.05.2017 la 18:25 Actualizat pe 22.05.2017 la 18:47

Doina Teodoru este castigatoarea celui de al treilea sezon „iUmor”.

După un sezon plin de emoții și pentru concurenți, dar și pentru juriul „iUmor” care a trecut prin momente grele de-a lungul audițiilor, cu cele mai neașteptate apariții și numere pe scenă, cel de-al treilea sezon s-a încheiat cu succes, Antena 1 fiind lider de piață pe toate targeturile de populație măsurate.

Marea câștigătoare, votată de telespectatorii Antena 1 prin SMS și pe aplicația „iUmor”, este nimeni alta decât Doina Teodoru. În cazul ei, zicala „vorba dulce mult aduce” nu a fost valabilă, pentru că ea a câștigat premiul de 20.000 de euro după unul dintre cele mai picante numere de roast din istoria emisiunii, cu cele mai dure replici. La fel de ingenuă, dar de două ori mai usturătoatoare în remarci decât la audiții, Doina nu a „iertat” mai multe vedete din showbiz.

Începand prin a spune „în seara asta vreau să îmi cer scuze față de toți cei pe care i-am supărat cu roast-ul meu de data trecută”, ea a pornit un nou tir de rafale caustice, care a dat emoții până și juraților „iUmor”. Atât Mihai, Delia, Cheloo, cât și prezentatorii Șerban și Vlad au așteptat cu sufletul la gură să audă ce va avea de spus de această dată Doina despre ei. Și a avut multe, astfel că niciunul nu a scăpat neluat la… roast.

„Cred că este cea mai mare diferență între audiții și finală pe care eu am văzut-o aici vreodată! Ai fost de zece ori mai bună acum. A fost senzațional!”, i-a spus Bendeac. „E bine de tot! Votați-o”, l-a completat și Delia.

După surpriza de duminică seara și după câștigarea marelui premiu „iUmor”, Doina este foarte fericită. „Mă bucur foarte mult! Nu mă așteptam, am avut mari emoții aseară când mă uitam la televizor, așteptând votul publicului! Sunt foarte încântată, mai ales că este pentru prima oară când particip la un concurs de anvergura acesta. De fapt, vă spun sincer, este și prima oară când câștig ceva”, declară Doina Teodoru, încă emoționată.

Cei care vor să îi calce pe urme, să vină cu o doză zdravănă de umor, să impresioneze juriul sau doar să îi „înnebuneacă” pe Bendeac, Delia sau Cheloo se pot înscrie la http://casting.a1.ro/iumor/ pentru a participa la cel de-al patrulea sezon.

În articolul

Doina Teodoru, primele declarații după ce a câștigat cel de-al treilea sezon "iUmor". Ce se va întâmplă cu emisiunea

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 18 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să-și împartă sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Un pelerin străin a mers pe jos peste 1.000 de km pentru a veni la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu Ciuc: "Am făcut 40 de zile"
a1.ro
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
HelloTaste.ro
Brioșe cu mascarpone și rubarbă. Desert simplu, de sezon
Catine
Frittata cu sparanghel. Rețetă pentru un mic dejun savuros
useit.ro
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții. Anomaliile detectate pot rescrie istoria
as.ro
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale ceaiului de eucalipt. Beneficiile și potențialele riscuri ale acestei băuturi
Spynews
În ce relații a rămas Vero Căliman cu Mirela Retegan, după ce a părăsit „Gașca Zurli”. „Fetița Zurli” a făcut noi mărturisiri: „Nu vreau să...”
DeParinti
Cum să practici disciplina pozitivă acasă
MediCOOL
Ce să nu faci niciodată dimineața dacă vrei să ai energie ziua și un somn bun noaptea
HelloTaste
Tort cu două tipuri de mousse, unul de ciocolată și altul de căpșuni
x