Luni, ultimul episod din ”ELIF”, sezonul trei. Iată când începe sezonul patru

Publicat pe 23.02.2018 la 17:15 Actualizat pe 26.02.2018 la 12:54

Din 26 februarie, serialul ”Elif” va fi difuzat de luni până sâmbătă, de la ora 17.30.

Happy Channel va transmite, luni, 26 februarie 2018, ULTIMUL EPISOD din cel de-al treilea sezon al serialului-fenomen ”ELIF”. Însă, povestea micuței cu codițe nu se termină aici. Marți, 27 februarie, la Happy Channel debutează cel de-al patrulea sezon al producției, difuzat în premieră.

Tot din 26 februarie, serialul ”Elif” va fi difuzat de luni până sâmbătă, de la ora 17.30.


Citește și ”Ce seriale apar, din 26 februarie, în grila postului de televiziune Happy Channel”.


”Elif” a avut un imens succes în ţările în care a fost difuzată, astfel că, în Indonezia, după transmisia serialului turcesc, a fost produsă din nou, de dată aceasta cu actori locali în distribuţie. Secrete, intrigi, familii orgolioase, şi, între ei, un personaj –copil, care îşi interpretează magistral rolul.

Cine este interpreta lui Elif?

Isabella Damla Güvenilir este numele fetiţei şi are doar nouă ani. S-a născut la New York, dintr-un tată american şi o mama de origine turcă, femeie de afaceri care merge des în ţară natală şi a dus-o pe Isabella la casting pentru “Elif”. De aici până la o faima uriaşă nu a fost decât un pas, pentru că fetiţa s-a integrat imediat, nu a avut nevoie de multe sfaturi actoriceşti pentru a-şi intra în rol. Mai mult decât atât, nu au fost necesare duble, filmările cu ea au mers şnur. Este considerată de presa de specialitate un copil minune al actoriei.

În articolul

Luni, ultimul episod din ”ELIF”, sezonul trei. Iată când începe sezonul patru

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
a1.ro
Vlad Gherman, imaginea la bustul gol care a încins imaginația fanelor. Cum s-a fotografiat cu o lună înainte de nuntă
HelloTaste.ro
Friptură de miel cu vin și usturoi. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Cât timp se fierb ouăle pentru Paște, înainte de a fi vopsite. Trucuri ca să iasă perfecte
useit.ro
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la competitorul X
as.ro
„Mi-au plăcut aventurile!” Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: „Când soţul pleca…”
MediCOOL
Simptomul mai puțin cunoscut de cancer colorectal pe care ar trebui să-l urmărești
Spynews
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
DeParinti
Tot ce trebuie să știi despre piciorul plat sau platfus: cauze, diagnostic și tratament
MediCOOL
Beneficiile consumului de migdale. Motive pentru a le include în dieta ta
HelloTaste
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri
x