Alp Navruz, protagonistul serialului turcesc „Ține-mă de mână”, a pus pe jar femeile din întreaga lume

Publicat pe 01.07.2023 la 21:00 Actualizat pe 02.07.2023 la 12:26

Alp Navruz este un celebru actor de origine turcă. Frumosul Alp a cunoscut faima internațională prin intermediul serialului “Ține-mă de mână”, unde interpretează rolul lui Cenk.

TV Happy

Alp s-a născut pe data de 15 ianuarie 1990, în Instanbul, Turcia. După ce a terminat studiile în domeniul literaturii la Universitatea Tehnică Yildiz, actorul a urmat drumul modelingului. Astfel, primul contact al lui Alp cu scena și lumina reflectoarelor a fost prin intermediul carierei de model.

După o perioadă de activitate în domeniu, acesta s-a hotărât să ia lecții de actorie. A făcut parte din câteva seriale TV, în roluri mici, urmând să dea lovitura prin celebra drama “Mrs. Fazilet and Her Daughters, conform turkishdrama. Celebritatea internațională a venit odată cu interpretarea lui Cenk în serialul fenomen „Ține-mă de mână”.

Actorul a făcut furori printre milioanele de femei din întreaga lume. Pasiunea și munca pe care Navruz a investit-o în rolul lui Cenk i-au consacrat cariera. Pe lângă talentul incontestabil în domeniul actoriei, Alp s-a remarcat și prin frumusețea și atractivitatea greu de ignorat. Fizicul artistului este mai mult decât de invidiat, iar șarmul și carisma care-l caracterizează cu desăvârșire au furat mii de inimi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Frumosul actor este pasionat de sporturi, de la sky, la echitație, până la sutele de ore petrecute în sala de fitness. Și cu siguranța toate aceste pasiuni se pot observa pe trupul sculpatat al lui Alp. Acesta este pe departe unul dintre cei mai sexy bărbați ai Turciei, alături de celebrul Can Yaman.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Activitatea în domeniul modelingului se observă cu ochiul liber. Pagina personală de Instagram a actorului este de-a dreptul impecabilă prin pozele profesioniste, privirile seducătoare și outfit-urile bine alese care-i scot în evidență fizicul bine lucra. Alp nu se sfiește din a-și pune pe jar milioanele de fane de pe rețelele de socializare, imaginile postate de acesta fiind din ce în ce mai atractive și mai sexy.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Sunt mândre de corpul lor. Celebritățile care iubesc să se fotografieze în costum de baie Sevcan Yasar, Aylin din serialul “Vis de iubire”, este o împătimită a activităților fizice

În articolul

Alp Navruz, protagonistul serialului turcesc „Ține-mă de mână”, a pus pe jar femeile din întreaga lume

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Filmul tragediei din Suceava: Crimă cu premeditare ascunsă în spatele unui accident fatal? Ce au descoperit poliţiştii în casa lui Sebastian
a1.ro
Povestea puiului de câine care „evadează” i-a înduioșat pe internauți. Ce ascunde imaginea simpatică, de fapt: „A rămas singură”
HelloTaste.ro
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Catine
Friptură de miel cu vin și usturoi. Rețetă pentru masa de Paște
useit.ro
Pot copia hackerii amprentele din selfie-uri, așa cum susține un mesaj pe WhatsApp? Experții au dezvăluit adevărul
as.ro
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
MediCOOL
Ce este rinita. Tipuri, cauze și tratamente
Spynews
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
DeParinti
Cum poți crește un copil independent. Sfaturi de la experții în parenting
MediCOOL
Alimente care pot cauza probleme digestive. Ce este bine să eviți
HelloTaste
Meniu de Paște fără miel. Alternative pentru o masă festivă
x