Burak Deniz a postat pentru prima oară o fotografie din copilărie. Cum arăta actorul atunci când celebritatea îi era străină

Publicat pe 14.01.2024 la 20:30 Actualizat pe 14.01.2024 la 20:13

Burak Deniz și-a surprins fanii cu o fotografie din trecut. Cum arăta actorul atunci când celebritatea îi era străină.

Burak Deniz poartă o cămașă neagră

Burak Deniz este unul dintre cei mai îndrăgiți actori din Turcia la momentul actual

Profimedia Images

Burak Deniz este unul dintre cei mai îndrăgiți actori din Turcia la momentul actual. Alături de mai mulți artiști din țara sa natală a dorit să onoreze ziua de 23 aprilie printr-o imagine postată pe pagina personală de socializare. Și-a impresionat fanii, asta pentru că nu a mai avut până acum o astfel de inițiativă.

Burak Deniz a postat pentru prima oară o fotografie din copilărie

S-a zvonit faptul că formează un cuplu cu actrița Serenay Sarıkaya, însă aceasta a negat totul printr-o declarație în mediul online. Cei doi joacă împreună pe platourile de filmare pentru proiectul Şahmaran. Actrița a ținut să distribuie o postare la scurtă vreme de la supozițiile legate de sentimentele pe care le-ar avea față de colegul său de platou. În cadrul publicațiilor din Turcia s-a anunțat că Burak Deniz i-ar fi fost infidel partenerei sale, Didem Soydan și din această cauză ar fi luat sfârșit relația lor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După o perioadă de muncă, prietenia dintre Burak Deniz și Serenay Sarıkaya s-a transformat în dragoste. Ulterior, aceasta a publicat pe pagina personală de Twitter un mesaj, acolo unde a explica în câteva cuvinte totul.

Citește și: Mert Ramazan Demir din Golden Boy – Dragoste rebelă, așa cum puțini l-au văzut până acum. Actorul se mișcă în pași de dans

“Ultimele știri false ale anului, calmați-vă.”, a scris vedeta din Turcia. Cât despre Burak Deniz, acesta a ținut să afișeze o imagine din copilărie cu ocazia zilei de 23 aprilie, Ziua Copilului în Turcia. A primit peste o mie de comentarii și tot mai multe aprecieri, însă nu este de mirare având în vedere că are peste 6 milioane de fani pe pagina personală de Instagram.

Atunci când forma un cuplu cu Didem Soydan, actorul era discret în ceea ce privește relația sa. Motivele despărțirii au rămas până astăzi ascunse. Printre imagini apăreau împreună în timp ce se sărutau. Nu a durat însă multă vreme ca ideea unui nou cuplu să se formeze.

Burak Deniz, actorul cu probleme juridice alături de colegii săi

În timpul filmărilor pentru serialul “Șahmeran”, Burak Deniz a avut o ceartă cu colega sa de platou Nilperi Şahinkaya și partenerul acesteia, Emre Yusufi. Aceștia au ținut să-și rezolve problemele pe cale legală, iar actrița a oferit primele declarații în cadrul festivalului de film Golden Boll Film Festival Award.

Citește și: Vești bune pentru fanii serialului “Golden Boy – Dragoste rebelă”. Ce a declarat Mert Ramazan Demir despre continuarea proiectului

“O să aflați de la avocați când va începe procesul legal. Nu voi face nicio declarație pe această temă.”, a mărturisit Nilperi Şahinkaya. Ulterior, Burak Deniz a ținut să-și ceară scuze public, printr-un mesaj publicat pe internet.

“Aș vrea să prezint informația din punctul meu de vedere, asta pentru că a început să ocupe spațiul public și a modificat toate declarațiile mele încă de vineri. Aș vrea să spun că îmi pare foarte rău de incidentul pe care l-am experimentat cu Nilperi Şahinkaya, iubitul ei Emre Yusufi și prietenul Deniz Akıncı la hotel, atunci când ne îndreptam către Adana Film Festival.”, a declarat Burak Deniz.

Actorul a subliniat faptul că întreg procesul continuă pe cale legală, iar scuzele vor urma să fie prezentate fiecăruia în parte. A subliniat că nu a fost o problemă în adevăratul sens al cuvântului. Totul a revenit la normal într-un timp foarte scurt.

În articolul

Burak Deniz a postat pentru prima oară o fotografie din copilărie. Cum arăta actorul atunci când celebritatea îi era străină

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
a1.ro
Imagini emoționante cu întoarcerea Irinei Fodor din Asia Express. Cum a surprins-o Răzvan Fodor acasă: „După 62 de zile”
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x