Gabriela Spanic, într-un body nude la 47 de ani. Cum arată vedeta

Publicat pe 11.11.2021 la 19:09 Actualizat pe 11.11.2021 la 20:47

Gabriela Spanic nu se dezice de aparițiile care au consacrat-o din urmă cu 20 de ani. Diva poartă în continuare ținute din ce în ce mai provocatoare, deși multe femei la vârsta sa aleg să nu își mai descopere formele.

Gabriela Spanic

Getty

De curând, actrița a îmbrăcat un body nude care a creat o iluzie optică incendiară. Aceasta pare la prima vedere că nu poartă nimic, însă ea este acoperită foarte bine, iar formele îi iese în evidență impecabil.

Cum arată Gabriela Spanic într-un body mulat

Fără doar și poate timpul nu și-a pus amprenta pe trupul său care este la fel de armonios ca în tinerețe.

Gabriela Spanic face furori cu fiecare apariție a sa pe rețelele de socializare și nu numai, fani fiind încântați de activitatea sa dar și de felul în care aceasta arată. Gabriela Spanic a dovedit de-a lungul timpului că este o divă în adevăratul sens al cuvântului. Fotografia poate fi văzută AICI.

Nu doar corpul său reprezintă un avantaj în ochii publicului, ci și chipul său, care induce în eroare multă lume în încercarea de a-i ghici vârsta. Gabriela Spanic nu mai este tânăra de altă dată, are 47 de ani, însă strălucește chiar și așa.

Citește și: Gabriela Spanic, într-un costum de baie întreg. Cum arată silueta actriței de 47 de ani

Ea a reușit să fie un prim-plan ori unde a participat și și-a făcut un nume cunoscut atât în lumea filmului, cât și în lumea televiziunii, unde de curând activează.

Gabriela Spanic este cunoscută atât pentru rolurile din telenovele, cât și pentru aparițiile sale care tăiatu răsuflarea în perioada în care era în floarea vârstei.

Citește și: Gabriela Spanic, ținuta îndrăzneață pe care a purtat-o la un eveniment monden. Actrița din La Usurpadora a atras atenția cu un detaliu

Dintre numeroasele telenovele care vor rămâne pentru totdeauna gravate în inimile publicului se numără și La Usurpadora, seria cu Fernando Colunga și Gaby Spanic în care actrița a strălucit și și-a demonstrat talentul interpretând unele dintre cele mai îndrăznețe roluri.

În articolul

Gabriela Spanic, într-un body nude la 47 de ani. Cum arată vedeta

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 16 mai 2024. Gemenii au de dus o conversație importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Îi lua banii, îi opreşte apa şi gazele, apoi o dădea afară din casă. Umilința la care era supusă o mamă din Gorj de către propriul soț
a1.ro
Dana Roba a fost contactată din închisoare de cel care a mutilat-o. Ce a putut să îi spună soțul ei
HelloTaste.ro
Ciuperci cu sos de smântână la tigaie. Rețeta pentru un prânz savuros
Catine
Șarlotă de căpșuni. Rețetă de tort cu pișcoturi și cremă de frișcă
useit.ro
Cum poți restricționa pe cineva pe Facebook Messenger fără să își dea seama. E diferită față de funcția de blocare
as.ro
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: „Vorbeşte cu extratereştrii”
MediCOOL
Băuturi pentru sănătatea ochilor. Cum îți pot îmbunătăți vederea
Spynews
Crimă oribilă în Capitală, comisă de un băiat în vârstă de 16 ani şi amicul său. Au omorât un om în bătaie, în Crângași: "I-au dat cu bâta"
DeParinti
Clătite cu căpșuni. O rețetă îndrăgită de orice copil
MediCOOL
Alimentele care conțin cel mai mult plastic. Sarea și orezul se numără printre ele
HelloTaste
Blat umed de tort, cu ciocolată în compoziție
x