PREVIZIUNI. Ce spun specialiștii despre 2017: "Un an ca un cal pursânge"

Publicat pe 30.12.2016 la 13:06 Actualizat pe 30.12.2016 la 13:37

Previziuni generale pentru anul 2017.

astrocafe.ro

2017 este un an ca un "cal pursânge, care răspunde direct şi cu aceeaşi monedă la trăirile noastre emoţionale", ne avertizează specialiștii în astrologie. Rămâne la atitudinea fiecăruia, dacă va alege gânduri care să-l înalțe sau care din contră, care îl vor coborî.

2017 este un an ca un judecător drept şi rational, care nu ne lasă decât două “variante de răspuns”: ori/ori. Vocea sa se va auzi cel mai puternic în martie, iulie şi noiembrie, făcându-ne să ne schimbăm filozofia de viaţă în lunile imediat următoare: aprilie, august şi respectiv decembrie.

Alegerea pe care o facem în fiecare moment este cea care va duce la manifestarea a “cine suntem cu adevărat”.

Să nu considerăm că această judecată vine din afara noastra. E vorba de propria conştiinţă, care îşi doreşte de la noi o atentă observare a gândurilor şi a trăirilor noastre, pentru a dobândi o și mai profundă experienţă personală.

Scopul principal al anului 2017 este de a extrage înţelepciunea din experienţele prin care trecem și pe care alegem să le trăim conștient. Probabil, dacă până acum ne-am întrebat “care este talentul meu?” sau “am eu vreun talent?”, în acest an putem primi răspuns.

Vor fi favorizate ideile, talentele şi activitatea artistică. Putem spune că acestui an îi place să creeze, să comunice şi să relaţioneze. Există un mare potenţial de creaţie vizionară, chiar filozofică.

Am putea fi tentaţi să ne transformăm viaţa într-un foc de artificii, această tendinţă fiind mai pregnantă în lunile februarie, iunie şi octombrie. Singura problemă este că, după un asemenea spectacol, oricât de minunat ar părea, nu rămâne decât scrum.

Important este să ne concentrăm ideile şi să nu ne împrăştiem din impulsul foarte mare de a avea experienţe diverse, existând riscul de a cheltui fără măsură şi de a deveni inconstanţi şi mult prea de nerăbdători.

Este un an in care putem să ne sporim bunăstarea spirituală, atâta vreme cât înţelegem că este benefic să renunţăm la ataşamentele faţă de corpul fizic sau față de dorința de a concretiza. Anul 2017 este un an de impuls, nu un an de finalizare, cum a fost 2016.

Vom prinde curaj pentru începuturi noi, vom avea o mulţime de idei noi legate de cariera noastră, dorindu-ne să schimbăm felul în care relaţionăm pe plan profesional sau în planul noilor concepte. Vibrația cosmică a anului va constrânge morala socială să se armonizeze cu morala Universului.

Citește aici mai multe!

În articolul

PREVIZIUNI. Ce spun specialiștii despre 2017: "Un an ca un cal pursânge"

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 30 aprilie 2024. Peștii petrec timp cu persoana iubită. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Staţiunea care dintr-un sătuc cu 5.000 de locuitori a devenit o perlă a turismului. În timp ce românii fac investiţii degeaba, vecinii ne dau clasă
a1.ro
Sofia, fiica Andreei Bănică, s-a transformat într-o adevărată domnișoară. La ce schimbare de look a apelat la 14 ani
HelloTaste.ro
Tort cu ouă de ciocolată. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Umplutură de cozonac cu nucă și ciocolată. Rețeta și trucuri pentru un gust aparte
useit.ro
Ecusonul smart care își propune să înlocuiască smartphone-ul. Cum ar funcționa dispozitivul inedit Ai Pin
as.ro
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
MediCOOL
Nopțile nedormite ne fac să ne simțim mai bătrâni decât suntem
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Ciclul de 90 de minute: cum îți poți adormi bebelușul ușor
MediCOOL
Alimentele sănătoase pe care le pot consuma veganii. Ce poți include în dietă
HelloTaste
Cum poți prepara un drob crocant. Iată ce trebuie să faci pentru o textură mai interesantă
x