”Auoleu, păi ce-ai făcut, mă, nene, mă?” PROBLEMELE de care se plâng tot timpul BOGAȚII

Publicat pe 26.04.2016 la 14:41 Actualizat pe 26.04.2016 la 14:53

După cum bine putem observa și în cazul beizadelelor mioritice, și bogații lumii plâng câteodată…sau poate mai tot timpul, pentru că, nu-i așa, și ei au probleme.

hepta.ro

După cum bine putem observa și în cazul beizadelelor mioritice, și bogații lumii plâng câteodată…sau poate mai tot timpul, pentru că, nu-i așa, și ei au probleme. Și încă unele care îi apasă greu, și pe care le vor exprima în materialul următor.

Împrumuturile.
”Rudele și prietenii obișnuiesc să ceară bani împrumut, iar dacă o dată îi refuzi, se supără pe tine. Una e să îi ajuți când au o problemă de sănătate, și alta este să ceară pentru distracție”, spune unul dintre bogați, a cărui identitate i-o vom proteja.

Părinții
Este foarte greu să ai părinți care au făcut o avere din nimic. Te face să simți că nu ești suficient de bun pentru ei!”

Foștii/Fostele
Te simți incomd când vezi că atâția oameni buni au probleme cu banii, iar tu cumperi numai lucruri scumpe. Personal, încerc să nu-mi afișez bogăția, mai ales cu fetele, pentru că pot interpreta greșit. Spre exemplu, o fostă iubită îmi cere și acum bani să iasă cu actualul ei iubit, doar așa…”pentru că eu am din plin”.

Prietenii
”Acum nu îi mai pot numi prieteni, deoarece am avut o întâmplare nefericită cu ei. Familia mea avea mulți bani, iar eu eram înconjurat de persoane cărora le plăteam consumația la masă. S-a întâmplat ca părinții să rămână fără afacerea profitabilă, iar eu să trebuiască să economisesc. A fost chiar mai tragic pentru așa-zișii mei prieteni, decât pentru mine. Evident, foarte mulți nu mă mai băgau în seamă. După un timp, situația materială a revenit la cea de dinainte, poate chiar mai bine, și mulți dintre cei care îmi râdeau în față începuseră să mă caute…La rândul meu, eu i-am trimis mai departe…la dracu’.

Gratis
“Cu cât ești mai bogat, cu atât mai multe probleme ”gratis” ai...înțelegeți voi la ce mă refer!...”

Niciodată
”Problema este că NICIODATĂ nu este suficient!”

Lumea întreagă
”Toată lumea crede că trebuie să-ți împarți bogăția cu ea”.

În articolul

”Auoleu, păi ce-ai făcut, mă, nene, mă?” PROBLEMELE de care se plâng tot timpul BOGAȚII

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Unde se află românul care a dat 500.000 de euro pe o maşină. Bolidul său nu este însă şi cel mai puternic
a1.ro
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
HelloTaste.ro
Drob în aluat fraged, sub formă de coroniță. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Rochii de primăvară care sunt potrivite pentru o nuntă. Se încadrează în mai multe coduri vestimentare
useit.ro
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la această rețetă
as.ro
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi asupra greutății corporale
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor
MediCOOL
Câte ouă poți mânca pe zi. Ce recomandări fac medicii de Paște
HelloTaste
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare
x