Diana Dumitrescu la ”Dincolo de aparențe”: ”Singurătatea cred că este una dintre cele mai mari temeri ale mele”

Publicat pe 17.06.2015 la 16:34

Sâmbăta aceasta de la ora 13.00, Diana Dumitrescu vine la Antena Stars pentru o discuție deschisă, onestă, ”Dincolo de aparențe”, despre iubire, căsnicie, suferință, divorț, dar și familie

Sâmbăta aceasta de la ora 13.00, Diana Dumitrescu vine la Antena Stars pentru o discuție deschisă, onestă, ”Dincolo de aparențe”, despre iubire, căsnicie, suferință, divorț, dar și familie. ”Singurătatea cred că este una dintre cele mai mari temeri ale mele, pe care încerc să o înfrunt”, recunoaște Diana Dumitrescu. Actrița admite sincer că sunt momente în care simte apăsarea singurătății, dar că este o fire puternică, optimistă. ”Nu am plâns atât de mult de singurătate, ci am trăit-o”, mai spune ea, dar ”trecutul e trecut, eu tânjesc după viitor.”

Crescută într-o familie cu principii, cu părinți care au încercat să le dea copiilor o educație sănătoasă, Diana Dumitrescu îi mărturisește Florentinei Fântânaru la ”Dincolo de aparențe” că unul dintre cele mai grele momente din viața sa despre care a trebuit să îi vorbească mamei a fost divorțul. Tocmai pentru că știa ce principii au părinții ei, tocmai pentru că ani la rând mama îi spusese că într-o căsnicie trebuie să muncești mult, momentul în care a anunțat-o a fost unul foarte dificil. ”Îmi era foarte teamă să nu o dezamăgesc. Am simțit un cumul de sentimente de vinovăție, pentru că ar fi putut spune că renunț prea ușor. Dar eu am luptat cât am crezut de cuviință, până am înțeles că nu mai am ce face. Da, a fost momentul de maximă deznădejde”, recunoaște Diana, ”dar am învățat singură să nu mă pierd în asta.” Iar reacția mamei atunci când a aflat că fiica ei va divorța a fost cel mai frumos lucru pentru Diana: mama sa a asigurat-o că o iubește și că va fi alături de ea indiferent de deciziile pe care le va lua.

Invitata de la ”Dincolo de aparențe” nu neagă faptul că mariajul cu un producător de televiziune i-a adus avantaje, dar subliniază că cea mai mare bucurie este că primul rol principal l-a obținut singură, după multă muncă și cu mult timp înainte de a fi măcar iubita acestuia. Cât despre divorț, nu îl vede ca pe un eșec, ci ca pe o iubire consumată. La ce visează Diana Dumitrescu acum, de ce mărturisește că se simte la o răscruce, dacă își dorește copii și care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le are din copilărie, toate sunt lucruri care vor găsi răspuns la ”Dincolo de aparențe”, sâmbătă, 20 iunie, de la ora 13.00, pe Antena Stars.

În articolul

Diana Dumitrescu la ”Dincolo de aparențe”: ”Singurătatea cred că este una dintre cele mai mari temeri ale mele”

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
a1.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x