Este OFICIAL! Ce verdict a primit Brad Pitt în acuzația de abuz asupra copiilor săi: "Au fost implementate măsuri de siguranță..."

Publicat pe 10.11.2016 la 11:11 Actualizat pe 10.11.2016 la 11:27

Dupa ce a fost acuzat de abuz asupra copiilor sai, Brad Pitt a primit in sfarsit verdictul.

hepta.ro

După ce a fost acuzat de abuz verbal și fizic asupra copiilor săi, Brad Pitt a primit în sfârșit verdictul anchetei, care s-a desfășurat în ultimele săptămâni.

Actorul american Brad Pitt a fost achitat de acuzaţia de abuz contra minorilor, în urma unui presupus comportament abuziv al starului faţă de unul dintre fiii lui, în urma unei anchete a Departamentului pentru protecţia copilului din Los Angeles, şi a solicitat instanţei să îi acorde custodie comună asupra celor şase copii pe care îi are cu Angelina Jolie, a anunţat, miercuri, o sursă apropiată de acest dosar, citată de Reuters.

Starul hollywoodian, în vârstă de 52 de ani, a cooperat pe deplin cu reprezentanţii Departamentului pentru Protecţia Copilului şi Servicii Sociale din Los Angeles (DCFS), care nu au descoperit nicio infracţiune comisă de actor, potrivit acestei surse, care a preferat să îşi păstreze anonimatul.

După ce a fost achitat de acuzaţia de abuz de către DCFS, Brad Pitt s-a prezentat la tribunal, vineri, şi a depus o cerere prin care a solicitat custodie comună asupra celor şase copii.

Reprezentanţii DCFS au refuzat să facă orice fel de comentariu pe marginea acestui dosar, invocând lesgilaţia care le impune să păstreze confidenţialitatea anchetelor sale.

Un agent de presă al actriţei Angelina Jolie a declarat miercuri că vedeta este ”uşurată că, după o anchetă de 8 săptămâni, DCFS este mulţumită, deoarece măsuri de siguranţă au fost implementate, iar acestea vor permite copiilor să se vindece”.

În luna septembrie, Brad Pitt a acceptat să se supună unui test antidrog şi unui test antialcool, în urma unui acord temporar cu Angelina Jolie, pentru a putea să îşi viziteze copiii. Cuplul a acceptat să participe şi la şedinţe individuale de consiliere psihologică.

Ambii actori au rămas extrem de discreţi în perioada ce a urmat anunţului despre divorţul lor. Miercuri seară, Brad Pitt şi-a reluat obligaţiile profesionale şi a apărut pentru prima dată la un eveniment public, organizat în campania de promovare a celui mai recent film al său, ”Allied”, cu ocazia premierei din Los Angeles a acestei pelicule.

Departamentul pentru Protecţia Copilului şi a Familiei (Department of Children and Family Services - DCFS) din Los Angeles şi-a concentrat investigaţia pe un incident singular, în care a fost implicat fiul cel mare al cuplului, Maddox, în vârstă de 15 ani. Presa americană a anunţat că Brad Pitt a devenit ”abuziv verbal” şi ”fizic” în faţa copiilor săi, în timp ce întreaga familie se afla la bordul unui avion privat.

Presa americană a raportat şi că Angelina Jolie şi cei şase copii ai ei cu Brad Pitt au fost chestionaţi de FBI în legătură cu comportamentul starului hollywoodian. Agenţii FBI încearcă să determine în această perioadă dacă există suficiente dovezi în sprijinul acuzaţiei de abuz contra minorilor, pentru a putea să demareze o anchetă oficială.

Actriţa Angelina Jolie a cerut custodia deplină a copiilor - Maddox, în vârstă de 15 ani, Pax, 12 ani, Zahara, 11 ani, Shiloh, 10 ani, şi gemenii în vârstă de 8 ani Knox şi Vivienne - şi s-a declarat de acord ca Brad Pitt să beneficieze de drept de vizitare. În schimb, Brad Pitt doreşte custodie comună.

Cei doi actori americani au o relaţie din 2004 şi s-au căsătorit în 2014.

Angelina Jolie şi Brad Pitt, alintaţi de presa internaţională cu apelativul ”Brangelina”, au alcătuit unul dintre cele mai mediatizare cupluri de la Hollywood, datorită frumuseţii lor fizice, filmelor de succes în care au jucat şi activismului lor social.

Acesta va fi cel de-al treilea divorţ pentru actriţa Angelina Jolie şi al doilea pentru Brad Pitt. Angelina Jolie a mai fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller, în perioada 1996-1999, şi Billy Bob Thornton, în perioada 2000-2003, iar Brad Pitt a fost căsătorit cu Jennifer Aniston în perioada 2000-2005.

În articolul

Este OFICIAL! Ce verdict a primit Brad Pitt în acuzația de abuz asupra copiilor săi: "Au fost implementate măsuri de siguranță..."

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
a1.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x