Prințul William, DECLARAȚII INCREDIBILE despre familia sa: "Trecerea de la statutul de bărbat singur la acela de bărbat căsătorit este ..."

Publicat pe 19.11.2016 la 20:17 Actualizat pe 19.11.2016 la 20:25

Printul William al Marii Britanii a vorbit, recent, despre asteptarile pe care le are de la cei doi copii ai sai.

Prinţul William, care ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, a vorbit recent despre așteptările pe care le are de la cei doi copii ai săi.

Prințul William a declarat într-un talk-show de televiziune, cu ocazia unei vizite în Vietnam, că îşi doreşte să îi educe pe prinţul George şi prinţesa Charlotte - cei doi copii ai lui - pentru ca aceştia să aibă ”aspiraţii simple” în viaţă, informează BBC.

Invitat în emisiunea de televiziune ”Talk Vietnam”, Prinţul William a făcut următoarea declaraţie: ”Mi-ar plăcea ca George şi Charlotte să crească fiind mai simpli în abordările lor şi în privinţa felului în care văd lucrurile”.

Prinţul britanic i-a mărturisit gazdei sale din studioul de televiziune că materialismul este ”destul de înşelător”, deoarece ”oamenii trăiesc având în jurul lor o cantitate uriaşă de lucruri de care nu au neapărat nevoie”.

În acelaşi interviu, acordat într-o emisiune în limba engleză difuzată de postul public de televiziune vietnamez VTV, prinţul William a mai spus că speră că fiul său George, în vârstă de trei ani, şi fiica lui Charlotte, în vârstă de un an, vor creşte ”tratându-i pe ceilalţi aşa cum îşi doresc să fie şi ei trataţi de cei din jur”.

De asemenea, ducele de Cambridge a recunoscut că întâmpină dificultăţi în creşterea copiilor săi, la fel ca orice părinte, însă această calitate ”vine odată cu suişuri şi coborâşuri minunate”.

Sunt foarte norocos şi recunoscător pentru tot sprijinul din partea lui Catherine (soţia prinţului William, n.r.). Este o mamă extraordinară şi o soţie fantastică”, a adăugat fiul prinţului Charles.

Însă am şi eu parte de momente dificile. Trecerea de la statutul de bărbat singur şi independent la acela de bărbat căsătorit şi apoi la cel de tată este un proces care îţi schimbă viaţa”, i-a mărturisit prinţul britanic prezentatoarei TV Tran Thuy Duong.

George este un mic ştrengar uneori, mă ţine cu sufletul la gură, dar în general este un băiat foarte dulce. Iar Charlotte, ţinând cont de faptul că eu nu am avut o soră, reprezintă pentru mine o dinamică familială foarte diferită. Îmi ador copiii foarte mult şi am învăţat multe lucruri despre mine însumi şi despre viaţa de familie după venirea lor pe lume”, a adăugat prinţul William.

Aceasta este prima vizită oficială pe care prinţul britanic o efectuează în Vietnam.

La începutul vizitei sale, ducele de Cambridge a susţinut un discurs la o conferinţă internaţională, în care a vorbit despre animalele din speciile aflate pe cale de dispariţie din cauza braconajului.

Prinţul William şi Catherine Middleton s-au căsătorit pe 29 aprilie 2011, la catedrala Westminster din Londra, într-o ceremonie fastuoasă. Primul lor copil, prinţul George, s-a născut pe 22 iulie 2013, iar cel de-al doilea, prinţesa Charlotte, a venit pe lume pe 2 mai 2015.

În articolul

Prințul William, DECLARAȚII INCREDIBILE despre familia sa: "Trecerea de la statutul de bărbat singur la acela de bărbat căsătorit este ..."

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
a1.ro
Imagini emoționante cu întoarcerea Irinei Fodor din Asia Express. Cum a surprins-o Răzvan Fodor acasă: „După 62 de zile”
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x