Snoop Dogg, polemică din cauza videoclipului în care îl împuşcă pe Donald Trump! VIDEO

Publicat pe 15.03.2017 la 10:10 Actualizat pe 15.03.2017 la 13:11

Snoopp Dogg, din nou tinta criticilor!

Rapperul american Snoop Dogg a intrat marți sub focul criticilor în SUA după lansarea unui videoclip în care cântărețul trage asupra președintelui Donald Trump, deghizat în clovn.

"Mi-am spus că mulți oameni fac albume tari, se amuză, sărbătoresc, dar nimeni nu se ocupă cu adevărat de problema reală a acestui... clovn care ne este președinte", a declarat rapperul veteran pentru revista Billboard.

Majoritatea actorilor care apar în videoclipul intitulat "Lavender", lansat luni, sunt machiați ca niște clovni siniștri.

Unul dintre ei îl imită în mod clar pe Donald Trump, având o perucă blondă, un ten bronzat și o mare cravată roșie, și apărând în fața unui birou asemănător cu cel de la Casa Albă, dar numită în videoclip "The Clown House".

Botezat Ronald Klump, clovnul ridică mâinile ca și cum ar fi arestat de Snoop Dogg, care scoate un pistol din care țâșnește un steag roșu cu cuvântul "Bang", amintind de desenele animate.

Senatorul american Marco Rubio, unul dintre puținii membri ai partidului republican care s-a declarat fan al hip-hop-ului, a criticat videoclipul, reamintind că "președinți au fost asasinați în această țară în trecut".

"Dacă persoana nepotrivită vede asta și trage concluzia nepotrivită, am putea avea o adevărată problemă. Nu știu la ce se gândea Snoop", a declarat senatorul de Florida pentru site-ul american TMZ.

Mai multe media conservatoare au criticat clipul cu virulență.

Adaptare a unei melodii instrumentale a grupului canadian BadBadNotGood, "Lavender" evocă și violențele poliției împotriva americanilor de culoare.

Figură importantă a gangsta rap-ului din anii 1990, Snoop Dog, un californian în vârstă de 45 de ani, a devenit mai temperat în ultimii ani, aventurându-se în muzica reggae, apărând în mai multe seriale televizate și punând pe picioare mai multe afaceri în domeniul canabisului, legalizat în California.

În articolul

Snoop Dogg, polemică din cauza videoclipului în care îl împuşcă pe Donald Trump! VIDEO

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
a1.ro
Sofia, fiica Andreei Bănică, s-a transformat într-o adevărată domnișoară. La ce schimbare de look a apelat la 14 ani
HelloTaste.ro
Friptură de miel cu vin și usturoi. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Cât timp se fierb ouăle pentru Paște, înainte de a fi vopsite. Trucuri ca să iasă perfecte
useit.ro
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la competitorul X
as.ro
„Mi-au plăcut aventurile!” Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: „Când soţul pleca…”
MediCOOL
Simptomul mai puțin cunoscut de cancer colorectal pe care ar trebui să-l urmărești
Spynews
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
DeParinti
Tot ce trebuie să știi despre piciorul plat sau platfus: cauze, diagnostic și tratament
MediCOOL
Beneficiile consumului de migdale. Motive pentru a le include în dieta ta
HelloTaste
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri
x