Ai ÎNGHEŢAT la prima fotografie, iar acum vei plânge INSTANT! O nouă imagine SFÂȘIETOARE cu "Băiatul din Ambulanţă"

Publicat pe 19.08.2016 la 23:38 Actualizat pe 20.08.2016 la 00:03

Zilele trecute, imaginea cu micuțul rănit din Siria a făcut înconjurul lumii, smulgând lacrimile tuturor. "Băiatul din Ambulanță", așa cum a fost denumit,a ajuns acasă, la cei dragi..

Zilele trecute, imaginea cu micuțul rănit din Siria a făcut înconjurul lumii, smulgând lacrimile tuturor. "Băiatul din Ambulanță", așa cum a fost denumit, s-a reunit cu cei dragi.

A șocat o lume întreagă, reușind să ajungă la inimile tuturor! Nu ai cum să rămâi indiferent, când expresia lui îți atinge sufletul.

Este rănit, dar nici urmă de lacrimă! Îl doare cu siguranță, dar e atât de mare șocul trăit, că nici nu mai reușește să arate. Își șterge cu mâinile mici și firave sângele de pe față. Imaginea te cutremură!

Stă cuminte în ambulanță, pe scaunul portocaliu pe care a fost așezat. Nu pune nici o întrebare, nu are nici urmă de reacție, atât de mult violențele trăite, văzute l-au marcat.

Și el a reușit să ne marcheze pe noi. Un suflet de copil! Are doar patru ani, iar locul lui ar fi trebuit să fie la joacă, nicidecum într-o lume a războiului.

Coșmarul a trecut, iar Omran a fost văzut de medici. Aceștia i-au bandajat rana, iar acum el a ajuns alături de familia lui.

Între timp, o nouă imagine cu el a ieșit la iveală. Fotografia sfâșietoare a fost făcută, după ce Omran a fost îngrijit de specialiști.

Cazul lui a impresionat numeroase persoane.

"Rămânem muți văzând atâția morți și copii răniți în fiecare zi. Dar unele imagini reușesc să ajungă la mama din mine, iar aceasta este una. Scaunul portocaliu. Expresia. Aș vrea să-l îmbrățișez", a spus jurnalista Anne Barnard, potrivit elitereaders.com.

Totul s-a întâmplat, miercuri, când micuțul a luat parte la violențele din Siria. Fotograful Mahmoud Rslan a fost cel care a contribuit la salvarea lui Omran şi a familiei lui, alăturându-se echipei de salvatori de la Apărarea Civilă.

Ei au fost nevoiţi să intre într-un imobil adiacent şi "să scoată membrii familiei lui Omran, unul câte unul, dintr-un balcon într-altul". Mai întâi pe Omran, apoi pe fratele său în vârstă de cinci ani şi pe cele două surori ale lor, în vârstă de opt şi 11 ani. În final, pe mama şi tatăl copiilor.

Sursa foto: Aleppo Media Centre

În articolul

Ai ÎNGHEŢAT la prima fotografie, iar acum vei plânge INSTANT! O nouă imagine SFÂȘIETOARE cu "Băiatul din Ambulanţă"

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
"Nu te mai satură Dumnezeu! Te ia dracu!". Copilă de 13 ani, călcată în picioare de două adolescente, în Roman. Martorii, amuzați copios
a1.ro
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
HelloTaste.ro
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Catine
Zodii care nu pot renunța la trecut. Nativii care aleg să trăiască din amintiri
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
Care este singurul „moment de desfătare” al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul: „Asta e rutina!”
MediCOOL
Hernia inghinală. Ce este, cauze, simptome și tratament
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi utile pentru orice părinte
MediCOOL
Băuturi bogate în potasiu. Cum îți pot completa dieta
HelloTaste
Pască pufoasă fără aluat. Cea mai simplă rețetă pentru Paște
x