Bărbații au nevoie de alcool pentru distracție. Femeile pot socializa și fără. Asta spun studiile, nu noi

Publicat pe 26.03.2017 la 10:09 Actualizat pe 26.03.2017 la 10:14

Specialistii au realizat un studiu... bizar. Au vrut sa vada in ce fel se comporta femeiile si barbatii atunci cand vine vorba de distractie.

Foto: hepta.ro

Psihologii susțin că bărbații au nevoie de alcool pentru a se simți bine. Un studiu realizat la Universitatea Pittsburgh arată că bărbații sunt mai vorbăreți și mai deschiși la distracție după ce au consumat licori bahice.

În studiul amintit se precizează că alcoolul ne face să ne placă mai mult de persoanele din jurul nostru decât am face-o fără să bem. La cercetare, au participat 720 de persoane, femei și bărbați, care au socializat în timp ce consumau alcool.

Se pare că alcoolul deblochează la bărbați acea parte a creierului care îi face să își țină emoțiile în frâu. În schimb, susțin cercetătorii, femeile nu au nevoie de alcool pentru a socializa, pentru a se distra și a împărți zâmbete celor din jur.

Dr Michael Sayette, care a condus studiul, a declarat:

”Am observat că bărbații își împart zâmbete și glume mai des după ce au consumat alcool. În schimb, femeile fac acest lucru firesc, fără ajutorul băuturii. Deci, bărbații au nevoie mai mult decât femeile de alcool pentru a-i ajuta să socializeze”.

În articolul

Bărbații au nevoie de alcool pentru distracție. Femeile pot socializa și fără. Asta spun studiile, nu noi

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
a1.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x