Boala Parkinson sau cum ne pierdem controlul asupra miscarilor

Publicat pe 14.04.2011 la 17:57 Actualizat pe 14.04.2011 la 18:01

Boala Parkinson este o maladie neurologica progresiva, care afecteaza miscarea. Frecventa sa variaza intre 200 si 330 din o suta de mii de locuitori, crescand insa dramatic cu varsta, astfel incat dupa 60 de ani, 1% din persoane sufera din cauza acesteia. In SUA, de pilda, exista un milion de bolnavi si peste 50 de mii de cazuri noi descoperite anual. In tara noastra sunt aproximativ 72 de mii de bolnavi.

Intr-adevar, un studiu publicat de Fundatia Nationala Parkinson din SUA arata ca, in cazul aparitiei tremorului specific, 61% din barbati si 55% din femei au amanat totusi prezentarea la medic pentru stabilirea unui diagnostic. De asemenea, s-a constatat ca numai o treime din americani sunt informati in ceea ce priveste manifestarile principale ale bolii.

Maladia este de aproape doua ori mai frecventa la barbati decat la femei si debuteaza dupa 50 de ani. Doar unul din 20 de pacienti are varsta sub 40 de ani. Din nefericire, nu se cunoaste cauza acestei boli, dar s-a constatat scaderea nivelului dopaminei din creier, un neurotransmitator implicat in controlul miscarii, din cauza distrugerii neuronilor care o produc, situati intr-o portiune a creierului numita substanta neagra.


Debutul bolii este insidios, pe o singura parte a corpului, care ulterior va ramane mai afectata decat cealalta. Primul simptom care se observa este tremorul. El incepe la membrul superior, de obicei, de la degete, putand aparea o miscare tipica de rulare intre degetul mare si aratator, dupa care se extinde la membrul inferior, uneori si la nivelul fetei - barbie, buze, dar fara sa cuprinda capul sau gatul.


Tremorul este evident in repaus, dispare daca segmentul respectiv este angrenat intr-o activitate si se accentueaza la emotii sau stres. Alt semn este rigiditatea musculara, muschii fiind intepeniti, pana la limitarea miscarii si producerea durerii. Miscarile sunt incetinite, scazand capacitatea de initiere a actiunilor voluntare (de exemplu mersul, ridicatul de pe scaun).

Mersul este cu pasi mici, cu membrele inferioare drepte, inflexibile, cu corpul inclinat usor in fata si fara balansarea bratelor in timpul mersului, aparand si tulburari de postura sau de echilibru. De asemenea, se observa si alte modificari: pierderea mirosului (poate fi printre primele manifestari ale bolii), a expresivitatii faciale, disparitia zambetului si clipitului. Se remarca si tulburari de limbaj, bolnavul vorbind mai incet, mai putin distinct, monoton, ezitant, cu repetarea cuvintelor, devenind in final greu de inteles. Mai sunt prezente tulburari de somn, ameteli, oboseala accentuata, dificultati de masticatie si inghitire, tulburari urinare, constipatie, disfunctii sexuale, depresie.

La aparitia simptomelor este important ca bolnavul sa se prezinte la medic pentru precizarea diagnosticului. Trebuie precizat ca sindromul parkinsonian (adica tremor, rigiditate, miscari incetinite) nu inseamna automat boala Parkinson, ci poate fi produs in 15% din cazuri de diferite boli degenerative sau vasculare ale creierului sau chiar ca efect advers al unor medicamente. Diagnosticul este pus de un medic specialist neurolog, care va stabili si conduita terapeutica. Din pacate, nu exista un tratament specific, dar simptomele si complicatiile bolii pot fi totusi controlate.

Citeste si Jurnalul

FOTO: goodtoknow.co.uk

În articolul

Boala Parkinson sau cum ne pierdem controlul asupra miscarilor

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 30 aprilie 2024. Peștii petrec timp cu persoana iubită. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
a1.ro
Sofia, fiica Andreei Bănică, s-a transformat într-o adevărată domnișoară. La ce schimbare de look a apelat la 14 ani
HelloTaste.ro
Tort cu ouă de ciocolată. Rețetă pentru masa de Paște
Catine
Umplutură de cozonac cu nucă și ciocolată. Rețeta și trucuri pentru un gust aparte
useit.ro
Ecusonul smart care își propune să înlocuiască smartphone-ul. Cum ar funcționa dispozitivul inedit Ai Pin
as.ro
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
MediCOOL
Nopțile nedormite ne fac să ne simțim mai bătrâni decât suntem
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Ciclul de 90 de minute: cum îți poți adormi bebelușul ușor
MediCOOL
Alimentele sănătoase pe care le pot consuma veganii. Ce poți include în dietă
HelloTaste
Cum poți prepara un drob crocant. Iată ce trebuie să faci pentru o textură mai interesantă
x