Happy People
Publicat pe 17.12.2024 la 11:12. Actualizat pe 17.12.2024 la 12:01
Melisa Sözen își continuă proiectele profesionale și urmează să joace într-un nou film. Despre ce este vorba și unde va putea fi văzută vedeta.
Melisa Sozen a finalizat proiectul Fer acolo unde a filmat împreună cu Ertan Saban. Urmează o altă aventură profesională pentru actrița de origine turcă. La fel de prezentă și în mediul online, nu ține să-și dezamăgească fanii.
Actrița de origine turcă Melisa Sozen își continuă proiectele profesionale
Odată cu finalizarea proiectului Fer, Melisa Sozen se îndreaptă către o altă aventură profesională. În cadrul seriei menționate, aceasta a fost de asemenea și producătoare. Urmează să apară în filmul Mahnaz Mohammadi, creație a câștigătoarei de origine iraniană Mahnaz Mohammadi. Aceasta pune accentul pe problemele sociale și nu lasă nimic la voia întâmplării, arată birsenaltuntas.com.
Are peste 400 de mii de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 500 de fotografii și filmulețe. Cele mai recente dintre acestea sunt chiar din cadrul proiectelor pe care le-a realizat în ultima vreme.
Melisa Sozen joacă rolul principal, personajul Roya în cel mai recent proiect profesional. Filmul va fi urmărit atât în engleză cât și în persană. Actrița a călătorit în Georgia pentru filmări.
„O altă săptămână a trecut, în timp ce alta se dezvoltă alături de draga mea echipă.”, a scris vedeta pe contul personal de instagram. Melisa Sozen s-a născut pe 6 iulie 1985 în Istanbul și a jucat în producții inedite de-a lungul timpului.
Printre acestea se numără Biz Kimden Kaciyorduk Anne? ( 2023), Kis Uykusu ( 2014), dar și Aleph ( 2023). A fost căsătorită cu actorul Alican Yucesoy între 2013 și 2014, însă relația lor nu a trecut testul timpului. Actrița care a jucat în seria franceză „Le bureau des legendes” a mărturisit în vara acestui an că a fost supusă criticilor de pe rețelele sociale. A oferit un sfat celor care au luat decizia de a o judeca fără să-i cunoască viața personală și profesională la un nivel mai profund.
Melisa Sozen a fost judecată în mediul online
Actrița s-a alăturat seriei care a fost difuzată în 2016 și a avut un rol extrem de provocator în cel de-al treilea sezon. A interpretat personajul Esrin, o femeie ce a ținut să lupte împotriva ISIS în Siria. Ulterior, a fost supusă judecăților din mediul online. A ținut să lămurească întreaga situație și să le explice internauților tot ceea ce este necesar.
„Serialul în chestiune nu este un job secret. Este printre cele mai faimoase serii detective din Franța, lansat în 2015. Sezonul în care am jucat a avut premiera în 2017. Am jucat un agent dublu care se luptă împotriva ISIS. Nu există nicio legătură cu vreo organizație teroristă în serial. Dacă eram de partea vreuneia, știați deja în ultimii 7 ani.”, a transmis vedeta.
Citește și:
Nu a uitat să menționeze faptul că are o experiență de 25 de ani ca și actriță și nu este pentru prima oară când este supusă criticilor.
„Critici, insulte, știri false și lucruri cu care am fost nevoită să mă obișnuiesc odată ce-am crescut. Din păcate, să crezi niște informații fără să gândești sau să le verifici înseamnă linșaj cultural.”, a spus vedeta.