Happy People
Publicat pe 14.11.2023 la 15:39. Actualizat pe 14.11.2023 la 19:10
Prezentatoarea a vorbit despre procesul pe care l-a trăit cu dansatorul și momentele când a dorit să controleze totul. “Poate că am avut un comportament care a rezultat ca fiind plin de cerințe”.
Adamari Lopez a ținut să-și expună părerea sinceră în legătură cu momentele pe care le-a trăit la scurtă vreme după despărțirea de Toni Costa. A menționat că anumite comportamente l-au deranjat pe dansator.
Adamari López recunoaște că a încercat să-l controleze pe Toni Costa la scurtă vreme după separare
Se împlinesc trei ani de la separare și prezentatoarea a ținut să aducă aminte faptul că începutul acestui proces a fost unul dificil. A menționat că în timp ce a căutat tot ce este mai bun pentru fiica sa, a încercat să-l controleze pe tatăl acesteia și acest lucru l-ar fi incomodat.
“Mereu mi-am dorit ca Alaïa și Toni să aibă o relație frumoasă și să petreacă timp împreună. Eu cred că și ea și el au nevoie de acest lucru. Le face bine amândurora. Poate că am încercat să controlez anumite lucruri. Nu știu, ca femei mereu încercăm asta, tot ce-am vrut a fost ca ea să fie bine.”, a menționat. Cu toate acestea, actrița nu a oferit detalii despre lucrurile care îl privesc direct și personal pe fostul său partener, însă a ținut să precizeze că de cele mai multe ori a putut părea că are mult prea multe pretenții.
Adamari Lopez a recunoscut că terapia și trecerea timpului au ajutat-o să se simtă mult mai relaxată în acest sens, mai ales în momentele în care trebuie să se despartă de fiica sa pentru ca aceasta să petreacă timp cu tatăl său, Toni Costa.
“Acum cred că sunt mult mai relaxată, au fost situații în care mi-am dat seama că alături de el este în siguranță și cu toții ne bucurăm în acest proces. Și aici suntem.”, a menționat vedeta.
Acordul dintre Adamari Lopez și Toni Costa. Despre ce este vorba
Nu în ultimul rând, Adamari Lopez a dezvăluit că relația cu Toni Costa este una perfectă în acest punct. Cei doi părinți au realizat că fiica lor îi va uni pentru totdeauna. Prezentatoarea în vârstă de 52 de ani spune că între ei există un acord verbal în care ea nu va interveni în viața personală a fostului său partener. De asemenea, același lucru este valabil și pentru dansator.
“Eu nu vreau să intervin în nimic din ce are legătură cu viața sa personală și cum el manevrează acest lucru, nu vreau să o afecteze pe Alaia. Dacă o afectează, atunci o să intervin, dacă nu, atunci o să-i spun să procedeze la fel. Dacă tu vezi că fac ceva care o afectează poți să intervi pentru că tu ca și tată îi dorești tot binele. Pe mine nu mă interesează nimic din ceea ce își dorește el să facă, atâta timp cât nu o afectează pe ea.”, a punctat.
Adamari Lopez are peste 8 milioane de fani pe pagina personală de Instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste o mie de fotografii și filmulețe. În prezent, micuța sa se află alături de Toni Costa. Acesta a publicat pe pagina personală mai multe imagini și filmulețe cu aceasta.