Happy People
Publicat pe 30.08.2024 la 12:11. Actualizat pe 30.08.2024 la 12:32
Anahí a oferit un interviu recent în care vorbește despre problemele care s-au ivit în cadrul formației RBD după finalizarea turneului. De asemenea, dezvoltă revenirea sa pe micile ecrane în cadrul unui show TV.
Faimoasa artistă se întoarce pe micile ecrane pentru un show TV. La finalul anului 2023 a avut loc turneul RBD care la scurt timp a adus în atenția fanilor probleme financiare. În prezent, Anahí a vorbit despre problemele sale cu foștii colegi din trupă.
Anahí vorbește în cel mai recent interviu despre problemele din cadrul RBD și întoarcerea în televiziune
Vedeta a început să dea paginile cărții sale personale și să se reîntoarcă în fața fanilor cu un nou proiect profesional. După scandalul din cadrul turneului RBD în care este implicat fostul manager Guillermo Rosas, Anahí a luat decizia de a spune tot adevărul.
La un an de la finalizarea turneului, interpreta Miei Colucci se reîntoarce în atenția fanilor în cadrul Televisa. În cel mai recent interviu, aceasta oferă multe detalii pe care nu le-a spus până acum.
“Nu am control în ceea ce se întâmplă, nici nu pot să am control asupra sentimentelor și gândurilor altor persoane. Tot ce pot să-ți spun e că rămân cu ce este frumos, momentele divine, cu fiecare zâmbet de pe chipurile oamenilor care au venit să ne vadă, cu fiecare steluță de pe frunte, cu fiecare pălărie roz, cu fiecare suflet deschis pe care îl vedeam acolo cântând Salvame. O să duc mândria RBD pentru toată viața, așa cum am făcut mereu și voi toți o știți.”, a spus vedeta, arată infobae.com.
Cu peste 12 milioane de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, Anahi a publicat până în prezent peste 300 de fotografii și filmulețe. Cele mai recente dintre acestea o arată în proiecte din trecut. Vedeta și-a început cariera la vârsta de 3 ani și de atunci nu s-a oprit să le arate tuturor că determinarea sa nu are margini.
Anahí se reîntoarce la Televisa într-un show TV
Artista deja iconică în lume va participa în cadrul emisiunii “Quien es la mascara” în locul lui Yuri. Această schimbare marchează întoarcerea faimoasei pe micile ecrane la mai bine de 10 ani de absență.
Ultima sa apariție a fost în telenovela Dos hogares care s-a finalizat în 2011. Cunoscută pentru rolul său din telenovela Rebelde, aceasta a făcut parte din grupul RBD încă de la început.
Schimbarea pe care au făcut-o producătorii emisiunii a trezit un interes suplimentar în fața fanilor din mediul online. Întoarcerea a fost confirmată chiar de către Anahi în cel mai recent interviu. Rolul său de protagonistă din Rebelde, atunci când a interpretat-o pe Mia Colucci, va rămâne pentru totdeauna simbolic. În ciuda trecerii timpului, nivelul său a crescut și cu toate că s-a dedicat vieții de familie, nu a uitat faptul că fanii o vor în continuare în fața televizoarelor.
Este căsătorită cu politicianul Manuel Velasco și împreună au doi copii. În telenovela Rebelde, ca Mia Colucci a format un cuplu cu Alfonso Herrera ce îl interpreta pe Poncho. Anahi va rămâne întotdeauna un nume important în cultura mexicană, indiferent cât timp va trece și ce se va schimba de acum înainte. În cele mai multe dintre imaginile din mediul online, vedem fotografii de familie.