Happy People
Cine este Tuğçe Açıkgöz din serialul “Micuța rază de soare”. Află totul despre îndrăgita vedeta

Publicat pe 09.03.2024 la 20:30. Actualizat pe 08.03.2024 la 17:16

Tuğçe Açıkgöz face parte din distribuția serialului "Micuța rază de soare". Află curiozități despre vedetă și vezi ce știai despre aceasta.

Tuğçe Açıkgöz din serialul “Micuța rază de soare”

Happy Channel

Tuğçe Açıkgöz este una dintre actrițele care fac parte din serialul “Micuța rază de soare”. Și-a început parcursul profesional în 2015 și de atunci a continuat pe acest drum. În viața personală, s-a zvonit că ar forma un cuplu cu Kaan Yıldırım.

Cine este Tuğçe Açıkgöz din serialul “Micuța rază de soare”

S-a născut pe 10 februarie 1993 în Ankara, Turcia. Este absolventă a Universității Kadir Has, departamentul de actorie. Aceeași disciplină a studiat-o în cadrul unei fundații de teatru din Bursa, Turcia, acolo unde în prezent lucrează ca și asistent dar și actriță. Primul său rol într-un film a fost în anul 2005. Producția se numește “Alaturka”. Cu toate acestea, nu se găsesc foarte multe informații despre acest proiect al vedetei.

View this post on Instagram

A post shared by Tuğçe Açıkgöz (@acikgoztugce)

A urmat apoi “Plata” ( Leke ) în 2019, alături de actori precum Melis Sezen și Burak Sevinç. A împărțit același platou de filmare cu Özge Yağız în “Cealaltă jumătate a mea” ( Sol Yanim ) în 2020. Un alt proiect de-al său este “Fiul meu” ( Oğlum ). În 2022 a urmat serialul “Micuța rază de soare “Bir Küçük Gün Isigi”.

Citește și:

Serialul “Micuța rază de soare” o aduce pe Tuğçe Açıkgöz în rolul “Dila Ayaz”, fiica familiei Ayaz. Cea mai mare teamă a sa este să nu ajungă precum mama, Ümran. Din această cauză, decide să plece de acasă, părăsindu-și fratele și tatăl, Cemil. Când se întoarce în viața de familie, aduce cu sine o mulțumie de enigme nerezolvate. Este pregătită să treacă peste problemele familiei și să-și rescrie propriile reguli, arată cnnturk.com. Are peste 100 de mii de prieteni virtuali pe pagina personală de Instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 100 de fotografii și filmulețe.

Pasionată de călătorii și fashion, așa cum vedem pe propria pagină de socializare, actrița continuă să-și întâmpine fanii cu apariții incendiare. Cea mai recentă dintre acestea vine în personajul “Dila”. Îmbrăcată într-o fustă albă, lungă, dar și un top scurt, așa apare Tuğçe Açıkgöz în fața celor care o îndrăgesc.

Tuğçe Açıkgöz surprinde în serialul “Micuța rază de soare”

Este primul proiect al vedetei care a reușit să surprindă într-o atât de mare măsură. Personajul “Dila” este recunoscut pentru sentimentele contradictorii pe care le are, iar Tuğçe Açıkgöz a făcut încă de la început o figură perfectă pe platourile de filmare.

Citește și:

“Este o personalitate pe care nu am mai avut-o până în prezent. Sunt extrem de încântată când mă aflu pe platourile de filmare. Toată povestea este de-a dreptul impresionantă. Are un scenariu care îmi place și pot să-l citesc cu ușurință.”, a declarat Tuğçe Açıkgöz, potrivit haberyildizi.com.

“Micuța rază de soare” spune povestea lui Elif, o tânără care află de minciunile soțului său la scurtă vreme după moartea acestuia. Se vede nevoită să aibă grijă de fiica acestuia care nu poate vorbi din cauza dramelor prin care trece. Îl întâlnește totuși pe Firat care reușește să o scoată din activitățile cotidiene, însă mama acestuia nu le aprobă iubirea. Evenimentele se succedă cu rapiditate, iar subiectul este aprobat fără doar și poate de fani.

În articolul

Cine este Tuğçe Açıkgöz din serialul “Micuța rază de soare”. Află totul despre îndrăgita vedeta

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp