Happy People
César Évora s-a reîntâlnit cu nepoții după un an în care a stat departe de ei. Care a fost motivul absenței actorului

Publicat pe 09.11.2021 la 15:18. Actualizat pe 10.11.2021 la 11:14

César Évora a mărturisit că nu s-a mai întâlnit cu nepoții lui de mai bine de un an, iar pe mama lui nu a putut să o vadă absolut deloc. Actorul a specificat motivul absenței.

César Évora s-a reîntâlnit cu nepoții după un an în care a stat departe de ei

Profimedia Images

După mai bine de un an în care a stat departe de nepoții lui, Cesar Evora s-a reîntâlnit cu aceștia și au petrecut momente importante împreună. Cu toate acestea, actorul mai are pe listă și întâlnirea cu mama lui.

Cesar Evora este unul dintre actorii care a venit tocmai din Cuba pentru a-și începe o viață în televiziune în Mexic. În ciuda pandemiei de COVID-19, actorul a mărturisit că a avut o viață plină de succes pe plan profesional.

Bărbatul este cunoscut cel mai bine pentru rolurile negative pe care le-a interpretat de-a lungul timpului, astfel că numele său este cunoscut pretutindeni.

César Évora s-a reîntâlnit cu nepoții după un an în care a stat departe de ei

“Am intrat într-un proiect cu puțin înainte de pandemie, astfel că am reușit să lucrez pe tot parcursul restricțiilor. Cu toate astea, n-am reușit să terminăm filmările, dar eu voi lucra cu siguranță în continuare.”, a declarat Cesar Evora.

Cesar Evora a împlinit 62 de ani pe 14 noiembrie și a declarat că a primit un cadou foarte special din partea familiei.

“Am avut plăcerea, minunata surpriză de a-i revedea pe nepoți așa că mi-am petrecut ziua de naștere cu ei și am fost foarte fericit.”, a mărturisit actorul.

View this post on Instagram

A post shared by Cesar Evora (@cesarevora)

Se pare că Cesar Evora nu și-a mai văzut nepoții de la începutul pandemiei, însă aceștia au ajuns în casa actorului cu o zi înainte de a-și serba ziua de naștere.

“Nu există bucurie mai mare decât să-i am lângă mine și ieri am fost să mâncăm împreună. Am petrecut o zi minunată, unul dintre nepoți are trei ani și deja mă cunoaște de pe micul ecran.”, a spus Cesar Evora.

Cu toate acestea, Cesar Evora a mărturisit că nu și-a mai văzut mama de mai bine de un an și îi este foarte greu să treacă peste acest lucru.

Cesar Evora nu apare pe rețelele sociale

Cât despre prezența pe rețelele de socializare, actorul a declarat că nu este foarte activ și că nu dorește să-și arate fiecare secundă din viață. Cesar Evora este căsătorit și are trei copii, însă nu este prea vizibil în online dat fiind faptul că îi place să-și mențină viața personală departe de ochii celor curioși.

“Pentru mine familia este sfântă, nu pot să mă afișez așa, oricând. Dacă mă recunoaște cineva pe stradă, este altceva, dar prefer să-mi păstrez anonimatul.”, a spus Cesar Evora.

Printre telenovelele în care Cesar Evora a jucat se numără și “El privilegio de amar”, „La Madrastra” și “La Doble Vida de Estela Carrillo”.

Întrebat ce își dorește anul viitor de la viață, Cesar Evora a mărturisit că singurul lucru pe care îl vrea este să se afle în continuare pe platourile de filmare, având în vedere că este lucrul care îi aduce cea mai mare bucurie în viață.

Deși s-a mutat din Cuba pentru a deveni actor, primele sale apariții televizate au fost în țara natală. La începutul anilor ’90, acesta s-a mutat în Mexic.

În articolul

César Évora s-a reîntâlnit cu nepoții după un an în care a stat departe de ei. Care a fost motivul absenței actorului

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp