Happy People
Publicat pe 09.02.2023 la 15:01. Actualizat pe 09.02.2023 la 15:26
Cum arată în prezent Estefanía Gómez, actrița care a interpretat-o pe Aura María, secretara de la „Ecomoda”. La 24 de ani de la premiera telenovelei aceasta este total schimbată.
La 24 de ani de la premiera telenovelei “Betty cea urâtă” mulți dintre actorii care au făcut parte din distribuție nu mai seamănă câtuși de puțin cu ceea ce s-a văzut atunci pe micile ecrane. Unii dintre aceștia au încetat din viață, în timp ce alții și-au dedicat viața unor cu totul alte activități.
Cum arată în prezent Estefanía Gómez, actrița care a interpretat-o pe Aura María, secretara de la „Ecomoda”
Printre acestea se numără Natalia Ramirez ce a interpretat-o pe Marcela Valencia. Vedeta a încercat în luna august a anului 2021 un nou look. În aceeași categorie intră și Estefania Gomez, cea care a jucat personal Aura Maria, secretara de la Ecomoda. Telenovela “Betty cea urâtă” a reușit să scoată la iveală multe momente comice, dar și drame reale din viețile personajelor. Un astfel de exemplu este chiar personajul Aura Maria, secretara ce încerca întotdeauna să-și îngrijească fiul. Aceasta întâmpina de fiecare dată probleme financiare și personale.
Se găsea întotdeauna ca fiind iubirea platonică a lui Freddy, mesagerul firmei. Estefania Gomez a fost actrița care a jucat acest personaj și a reușit să fie îndrăgită de fanii din întreaga lume. Un detaliu a reușit să-i surprindă pe telespectatori, asta pentru că vedeta avea doar 23 de ani pe atunci. La scurtă vreme, aceasta a mai jucat și în Sin senos si hay paraiso și El final del paraiso. A mai făcut parte și din proiectele “Ecomoda: continuare poveștii Betty cea urâtă”, Amor a la plancha, El capo, El clon, Hermanitas Calle, printre alte producții.
În prezent, Estefania Gomez are 45 de ani și în mediul online apare schimbată totul. Fanii nu o mai recunosc, asta pentru că și-a schimbat atât look-ul cât și forma fizică. Este dedicată exclusiv sportului, însă continuă și cu cariera de actriță. Are peste 1 milion de prieteni virtuali și peste o mie de fotografii și filmulețe.
Detalii despre Estefanía Gómez, actrița celebră din telenovela fenomen “Betty cea urâtă”
Fără îndoială, cea mai surprinzătoare transformare este cea fizică. Pare că vedeta a lăsat în urmă părul său lung și blond, iar acum poartă părul scurt, asimetric. De altfel, a încercat mai multe stiluri în trecut, de la culori roz, platinum și roșu. Într-un interviu acordat în iunie 2020, Estefania Gomez a mărturisit că în spatele tuturor schimbărilor fizice există un motiv, o transformare interioară.
“Dacă aș fi avut curaj să mă rad în cap, îți jur că aș fi făcut-o.”, a declarat Estefania Gomez, arată Univision.com. O altă schimbare vine în stilul de viață al vedetei, asta pentru că în prezent a optat pentru diete și alte forme de menținere a trupul fără cusur. Chiar dacă nu se cunoaște identitatea tatălui său, aceasta a ținut să împărtășească fotografii și filmulețe cu mama sa. Fanii au reacționat imediat și au semnalat asemănările între cele două.
Betty cea urâtă a avut premiera pe 25 octombrie 1999 în Columbia și printre actorii care au făcut parte din distribuție s-au numărat Ana Maria Orozco, Jorge Enrique Abello, Natalia Ramirez, Lorna Cepeda și alții.