Happy People
Publicat pe 08.12.2021 la 13:38. Actualizat pe 08.12.2021 la 14:22
Cunoscuta actriță Daniela Romo a lipsit de pe platourile de filmare în 2019, însă a filmat pentru producția “ Vencer El Desamor”. Vedeta spune care este motivul pentru care nu a mai acceptat niciun proiect în ciuda faptului că a fost căutată.
Cu o carieră profesională care durează de mai bine de 40 de ani, Daniela Romo a reușit să devină una dintre cele mai apreciate actrițe. În ciuda timpului care a trecut, aceasta continuă să primească roluri în cele mai importante producții mexicane.
Toată lumea își aduce aminte de Daniela Romo ca una dintre personajele negative din telenovele, însă aceasta a fost la început cântăreață. Cu toate că și-ar dori să se implice în cât mai multe proiecte, se pare că în 2019 actrița a onorat o singură cerere.
Daniea Romo și-a luat o pauză, asta din cauza COVID-19, virusul care o sperie mai mult decât orice.
Daniela Romo, speriată de COVID-19
În telenovela „Vencer El Desamor”, Daniela Romo o joacă pe Bárbara de Falcón, o femeie care se vede nevoită să păstreze un secret important. După filmările pentru această telenovelă, actrița a decis că trebuie să își ia câteva săptămâni pauză.
Într-un interviu recent, Daniela Romo a dezvăluit motivul pentru care a lipsit din nenumărate proiecte de-a lungul anului 2019. Se pare că vedeta este temătoare și nu-și dorește să se îmbolnăvească din pricina virusului SARS-COV-2.
“Am multe proiecte pe care trebuie să le onorez, dar adevărul e că anul ăsta n-am vrut să fac mai nimic, am vrut să lipsesc, să mă feresc de COVID-19. Sunt multe proiecte, dar acum trebuie să am grijă de mine.”, a declarat Daniela Romo.
Cât despre proiectul “Vencer El Desamor”, Daniela Romo spune că filmările au fost dificile, dat fiind faptul că totul s-a întâmplat în timpul pandemiei și unii dintre colegi s-au îmbolnăvit.
“Am lucrat la telenovela Vencer El Desamor în plină pandemie și unii dintre colegi s-au îmbolnăvit, a fost o experiență dificilă. După ce își revin, îți dai seama că nu-ți mai e frică, dar trebuie totuși să avem mereu grijă.”, a declarat Daniela Romo.
Daniela Romo și cele mai emblematice apariții de pe micile ecrane
Daniela Romo și-a început cariera profesională în 1978 odată cu producția cinematografică “La Casa del pelicano”. De acolo până la a fi prezentă în cât mai multe telenovele de succes, a fost doar un pas.
“El camino secreto”, “El manantial”, “Las vías del amor”, “Alborada”, “Sortilegio”, “El Hotel de los Secretos”, “En Tierras Salvajes” și altele.
La începutul anului 2020 a avut o scurtă apariție în telenovela “Vencer el Miedo”. În ultima producție pentru care Daniela Romo a filmat, “Vencer El Desamor”, o joacă pe Bárbara de Falcón, o femeie care va trebui să învețe să se iubească singură într-o casă cu trei copii și soțul.
Alături de Daniela Romo mai joacă și Claudia Álvarez, David Zepeda, Julia Urbini, Valentina Buzurro. Actrița s-a născut în Mexic pe data de 27 august 1959. Numele ei adevărat este Teresa Presmanes Corona, dar și-a ales un nume de scenă care răsună și astăzi în urechile tuturor fanilor.
A debutat la 11 ani în piesa de teatru “Contigo pan y cebolla”. În timp ce studia teatru la “Academia Andrés Soler” și-a perfecționat și vocea, alături de Seth Riggs. De asemenea, a avut roluri importante în opere de teatru.