Happy People
Demet Ozdemir, apariție spectaculoasă pe rețelele de socializare. Cum arată bluza pe care puține femei ar avea curajul să o îmbrace

Publicat pe 13.09.2021 la 14:06. Actualizat pe 13.09.2021 la 14:21

Demet Ozdemir este una dintre cele mai îndrăgite actrițe, care a demonstrat că își merită locul pe micile și pe marile ecrane. Aceasta a impresionat de curând cu o apariție demnă de o femei cu adevărat îndrăzneață. Cum arată bluza care îi pune în evidență atuurile.

Demet Ozdemir

TV Happy

Actrița cunoscută din serialul fenomen “Vis de iubire” a impresionat pe micile ecrane cu talentul, dar și cu frumusețea sa. Însă, nici în mediul online nu s-a dezmințit și face tot ce e posibil să fie în centrul atenției.

Aceasta este tânăra și curajoasă să îmbrace orice articol vestimentar "buclucaș" care îi pune în evidență formele voluptoase.

Demet Ozdemir este o actriță admirabilă, care a ajuns la inima oamenilor din întrega lume după ce a primit roluri spectaculoase în filme, dar ea este admirată și pentru frumusețea cu care a înzestrat-o Mama Natură.

Demet Ozdemir, îndrăzneață într-o bluză prinsă doar cu o agrafă în zona bustului

Tânăra a reușit să atragă din nou presa asupra sa, după ce s-a fotografiată așa cum puțini au avut ocazia să o vadă. Fără sutien, într-po bluză care o poate duce cu ușurință aproape de un accident vestimentar.

Imaginea a pus pe jar fanii, care s-au înghesuit să lase numeroase comentarii laudative. Ea a demonstrat în repetate rânduri că are un trup arminios și un chip frumos și fără machiaj.

View this post on Instagram

A post shared by Demet Özdemir (@demetozdemir)

Protagonista serialul „Vis de iubire”, a devenit rapid una dintre cele mai iubite actrițe de naționalitate turcă din întreaga lume. Motiv pentru care și-a creat o comunitate numeroasă de fani pe rețelele de socializare, mai exact 12,4 milioane de urmăritori.

De curând au apărut zvnuri care spun că Demet Ozdemir nu mai este într-o relație cu iubitul său, Oğuzhan Koç.

Can Yaman/Diletta Leotta și Demet Ozdemir/Oğuzhan Koç au provocat o furtună în mass-media. Cele două despărțiri s-au produs aproape în aceași timp, iar din toate părțile curg zvonuri că Demet ar fi potențiala parteneră a starului turc, notează albawaba.com.

Poveștile lor de dragoste au ajuns să fie subiectele principale a tabloidelor și preferatele oamenilor de pretutindeni.

Ambele cupluri au fost acuzate că relația lor s-ar fi legat din interese superficiale, mai exact dorința de promovare reciprocă, iar faptul că s-au despărțit, culmea și simultan, au înverșunat și mai tare "sursele" care fac declarații despre evenimente din intimitate.

În articolul

Demet Ozdemir, apariție spectaculoasă pe rețelele de socializare. Cum arată bluza pe care puține femei ar avea curajul să o îmbrace

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp