Happy People
Publicat pe 01.02.2024 la 18:03. Actualizat pe 01.02.2024 la 18:23
Diletta Leotta a făcut marele anunț de când a devenit mămică pentru prima oară. S-a logodit cu Loris Karius în urmă cu câteva luni.
Diletta Leotta și Loris Karius au anunțat că au devenit părinți pentru prima oară atunci când vedeta sportivă a adus pe lume o fetiță în anul 2023. Micuța se numește Aria. În prezent, aceasta a publicat un anunț emoționant pe rețelele sociale și a ținut să-și surprindă fanii.
Diletta Leotta și-a anunțat logodna cu Loris Karius
Prezentatoarea sportivă în vârstă de 31 de ani și fotbalistul de la Newcastle în vârstă de 30 de ani formează un cuplu inedit. Diletta Leotta este printre cele mai sexy jurnaliste din lume, având peste 8 milioane de urmăritori pe contul personal de instagram. A născut pe 16 august o fetiță pe care a numit-o Aria. Anunțul făcut pe instagram i-a luat pe internauți prin surprindere.
“Am spus da! Am așteptat câteva luni să vă spun pentru că eu și Loris am vrut să trăim cât mai mult emoțiile nașterii Ariei, dar acum suntem pregătiți să ne dedicăm acestei noi etape mari împreună ca o familie.”, a scris vedeta pe rețelele sociale. În prezent, Loris Karius este portar la Newscastle.
Actrița se dedică atât vieții personale cât și profesionale și de cele mai multe ori a fost invitată în cadrul podcasturilor pentru a povesti despre viața recentă pe care o trăiește ca și mămică. A reușit încă de la început să se mențină într-o formă fizică de invidiat și a postat tot acest parcurs în mediul online. De cele mai multe ori, vedeta primește nenumărate complimente din partea fanilor.
A format un cuplu cu Can Yaman, faimosul actor turc, însă înainte de a-și anunța căsătoria cei doi s-au despărțit. S-a zvonit că mama actorului nu ar fi fost de acord cu această relație.
În ceea ce-l privește pe Loris Karius, acesta a luat o pauză de pe terenul de fotbal în perioada 28 februarie 2021 – 26 februarie 2023. Acesta nu a lăsat timpul să treacă, ba mai mult, s-a pregătit pentru o nouă etapă impresionantă în cariera sa.
Ce spun Loris Karius despre relația cu Diletta Leotta
Formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri la momentul actual și chiar dacă la început fanii erau sceptici în ceea ce-i privește, au demonstrat că nimic nu le mai stă în cale.
“Am ales să încep o familie cu ea. Planul nostru este să fim împreună până la finalul vieții. Vorbim mult la telefon, ne sunăm pe FaceTime. Diletta vine și mă vizitează cum poate, însă nu e atât de ușor.”, a spus fotbalistul. A menționat faptul că s-a format o conexiune specială între ei încă de la început.
“A fost o conexiune automată între noi, o înțelegere particulară. Nu știam cine e, ea nu știa cine sunt eu, ne-am plăcut fără etichete, așa cum eram. Are o personalitate veselă. Are grijă de mine și când suntem împreună mă simt extrem de bine. Avem o relație sănătoasă, nu are ce să mă îngrijoreze.”, a menționat fotbalistul de la Newcastle. Diletta Leotta este o prezentatoare sportivă din Italia, model cunoscut pentru aparițiile sale pe podium, dar și în fotografii inedite.