Dulce Maria a împlinit 37 de ani. Ce poza atipică a publicat de ziua sa vedeta RBD: "Mulțumesc pentru tot ceea ce m-a făcut femeia de astăzi"

Publicat pe 07.12.2022 la 18:45 Actualizat pe 08.12.2022 la 10:39

Dulce Maria a împlinit 37 de ani! Celebra actriță din Rebelde, care a interpretat-o pe Roberta, s-a schimbat mult de-a lungul anilor, iar astăzi se prezintă în fața lumii cu totul altfel, dar într-un mod care inspiră milioane de oameni. Vedeta a publicat o imagine inedită cu ocazia aniversării sale și un mesaj care a atras atenția fanilor.

Dulce María

Getty

În anii 2000, telenovela "Rebelde" făcea furori în întreaga lume iar cele trei fete din trupa RBD au furat inimile a milioane de adolescenți. De departe, cea mai îndrăgită era Roberta, Dulce Maria, roscată rebelă.

Dulce Maria este una dintre actrițele preferate ale românilor, ea fiind cea mai solară figură din grupul RBD. Actrița și cântăreața Dulce Maria și-a asumat total rolul personajului său, Roberta, o tânără rebelă, iar prin intermediul trupei a ajuns îndrăgită și cunoscută la nivel internațional.

Dulce Maria a împlinit 37 de ani! Ce imagine a publicat de ziua sa celebra actriță din Rebelde

Dulce Maria a mai adăugat o petală în floare vieții! La vârsta de 37 de ani se poate mândri cu o viață împlinită din toate punctele de vedere. Vedeta se bucură în prezent de succes, dragoste și de un bărbat alături de care își crește fetița în vârstă de doi ani.

Dulce Maria a devenit un idol pentru milioane de adolescente, după rolul Robertei din telenovela "Rebelde" , dar mai ales după ce a făcut parte din trupa RBD. Astăzi, nu a mai rămas nimic din look-ul de liceană, transformându-se într-o adevărată divă, femeie de carieră și mamă.

Cu ocazia zilei sale de naștere, Dulce Maria a publicat o imagine din intimitatea băii sale. Vedeta apare într-o ipostază obișnuită, nu în pictoriale făcute de fotografi sau reviste de lux, ci simplă, într-o ținută de noapte, în timp ce își usucă părul. Nu are machiaj pe chip și nici filtre care să o înfrumusețeze.

Dulce Maria se expune publicului naturală, arătând că valoarea sa ca om nu stă în nimic ce vine din exterior: “37 de ani! Nu pot decât să mulțumesc și să mulțumesc!!! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru încă un an de viață, fiecare zi este un dar, pentru sănătatea mea, familia mea, că mi-a permis să trăiesc făcând ceea ce mă pasionează. Ma simt norocoasă! Suntem alcătuiți din clipe, clipe, dragoste, lacrimi, vise, experiențe și învățături, suntem tot ceea ce nici nu ne amintim și mulțumesc pentru tot ceea ce m-a făcut femeia care sunt astăzi. Un privilegiu să sărbătorim încă un an, viața este un cadou grozav!! Să nu-l ratam vă mulțumesc pentru toate mesajele voastre de dragoste, afecțiune, pentru că m-ați avut într-un fel în inima voastră și pentru că vă amintiți de mine! Vă iubesc și vă doresc toate binecuvântările primite”, a scris Dulce Maria.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Dulce María a vorbit despre câți bani câștigau actorii din „Rebelde”. „Mie mi-a mers foarte bine”

În articolul Dulce Maria a împlinit 37 de ani. Ce poza atipică a publicat de ziua sa vedeta RBD: "Mulțumesc pentru tot ceea ce m-a făcut femeia de astăzi":
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 1 mai 2025. Racii se îndreaptă către relații sigure. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 1 mai 2025. Racii se îndreaptă către relații sigure. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Topul celor mai frumoase 50 de plaje din lume. Cea de pe primul loc se află în Europa, la 2 ore de zbor de România
observatornews.ro
Topul celor mai frumoase 50 de plaje din lume. Cea de pe primul loc se află în Europa, la 2 ore de zbor de România
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit un infarct. Cum se simte tânărul de doar 24 de ani
a1.ro
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit un infarct. Cum se simte tânărul de doar 24 de ani
Clafoutis cu legume și brânză feta. Rețetă pentru un prânz ușor sau o cină rapidă
HelloTaste.ro
Clafoutis cu legume și brânză feta. Rețetă pentru un prânz ușor sau o cină rapidă
2 zodii atrag norocul și abundența pe 1 mai 2025. Află dacă te numeri printre ele
Catine
2 zodii atrag norocul și abundența pe 1 mai 2025. Află dacă te numeri printre ele
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
useit.ro
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Suma pentru care un milionar celebru riscă falimentul! Judecătorul l-a „certat”: „Trebuie să se trezească”
as.ro
Suma pentru care un milionar celebru riscă falimentul! Judecătorul l-a „certat”: „Trebuie să se trezească”
Cum ajută alimentația în cazul bolilor autoimune digestive. Ce modificări în dietă pot ameliora simptomele
MediCOOL
Cum ajută alimentația în cazul bolilor autoimune digestive. Ce modificări în dietă pot ameliora simptomele
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
DeParinti
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
De ce apar constipația și diareea în același timp. Cum se pot preveni aceste două tulburări digestive
MediCOOL
De ce apar constipația și diareea în același timp. Cum se pot preveni aceste două tulburări digestive
Ciorbă de lobodă cu omletă și mărar. O rețetă care îți aduce primăvara în farfurie
HelloTaste
Ciorbă de lobodă cu omletă și mărar. O rețetă care îți aduce primăvara în farfurie
close
x