Happy People
Eiza Gonzalez apare alături de Robbie Williams în cadrul unei prezentări de modă. Despre ce este vorba

Publicat pe 06.07.2022 la 11:15. Actualizat pe 06.07.2022 la 11:59

Eiza Gonzalez apare alături de Robbie Williams în cadrul unei prezentări de modă la Paris. Vedeta a fost printre cele mai discutate apariții de pe covorul roșu. Cum arată.

Eiza Gonzalez și Robbie Williams în cadrul unei prezentări de modă la Paris. 4 iulie 2022

Profimedia Images

Eiza Gonzalez se numără printre vedetele care au strălucit la Săptămâna Modei de la Paris. Vedeta a urmărit prezentările chiar alături de Robbie Williams. Întâlnirea dintre cei doi a fost intens discutată ulterior, iar rochia pe care a purtat-o vedeta a făcut ravagii, atât printre cei prezenți, cât și printre internauți.

Eiza Gonzalez apare alături de Robbie Williams în cadrul unei prezentări de modă

Eiza Gonzalez s-a numărat printre cele mai discutate nume din cadrul Săptămânii Modei de la Paris. Pe lângă prezența sa impecabilă și ținuta spectaculoasă, aceasta s-a aflat lângă interpretul britanic Robbie Williams în tot acel timp. Actrița în vârstă de 32 de ani a împărțit locația cu mari personalități, printre care cântărețul recunoscut în lumea întreagă, dar și Francois-Henri Pinault, soțul actriței Salma Hayek.

Fotografiile în care Eiza Gonzalez apare alături de Robbie William au ajuns rapid virale în mediul online, acolo unde fanii nu au întârziat să apară cu comentarii și aprecieri. Apariția vedetei în cadrul Săptămânii de Modă de la Paris este printre puținele evenimente la care aceasta a fost prezentă după finalizarea scurtei relații cu Jason Momoa.

View this post on Instagram

A post shared by Eiza Gore (@eizagonzalez)

Eiza Gonzalez și-a arătat întotdeauna pasiunea pentru lumea modei și a bunului gust, asta pentru că înainte de a fi o actriță cunoscută în lumea întreagă, a defilat pe marile podiumuri ale cunoscuților creatori de modă. Actrița s-a îmbrăcat într-o fustă vaporoasă, extrem de lungă cu imprimeu floral. De asemenea, în partea de sus a optat pentru un top negru, fără mâneci, perfect pentru zilele călduroase de vară. Ținuta a fost întregită de machiajul ce i-a redat și mai bine chipul de porțelan pe care îl invidiază toată lumea. Ochii au fost evidențiați printr-un machiaj special.

Citește și:

Una dintre cele mai mari vedete mexicane de la Hollywood este în continuare ocupată pe plan profesional, acolo unde rolurile sale impresionează pe micul ecran.

Eiza Gonzalez și Jason Momoa s-au despărțit

Cei doi actori s-au despărțit la doar câteva luni de când au început să se întâlnească. Se pare că diferențele dintre aceștia nu i-au lăsat să meargă mai departe ca și cuplu. O persoană apropiată actorilor a declarat că în acest moment își doresc lucruri diferite de la viață. Aceasta a declarat că singurul lucru care i-a unit pe cei doi a fost spiritul de aventură.

“E o persoană foarte amuzantă, dispusă să facă totul pentru a ieși din zona de confort. Ea își dorește mai mult decât o ieșire într-o noapte.”, a declarat o sursă apropiată celor doi, conform Tvnotas.com.mx. Se pare că Jason Momoa încă așteaptă partenera potrivită căreia o va prezenta și copiilor săi. Deși s-a despărțit de Lisa Bonet, acesta încă îi acordă respect și considerație, dat fiind faptul că anii petrecuți împreună i-au oferit aceste sentimente.

Citește și:

Aceștia au făcut publică o declarație prin care spunea că dragostea lor continuă, însă într-o altă formă, mult mai profundă. De asemenea, copiii vor fi întotdeauna crescuți sub aceeași formă ca și până acum, fără a le lipsi dragostea niciunuia dintre părinți. Atât Jason Momoa, cât și Lisa Bonet au vorbit despre despărțire oficial.

În articolul

Eiza Gonzalez apare alături de Robbie Williams în cadrul unei prezentări de modă. Despre ce este vorba

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp