Happy People
Publicat pe 28.12.2023 la 15:46. Actualizat pe 28.12.2023 la 17:09
Fahriye Evcen și Burak Özçivit continuă să demonstreze că relația lor este indestructibilă. Cei doi s-au fotografiat alături de copii și petrec timp de calitate în familie.
Cuplul Fahriye Evcen și Burak Özçivit continuă să se afle în topul preferințelor fanilor din lumea întreagă. După o perioadă de absență din mediul online, au revenit cu fotografii romantice, dar și emoționante alături de copii.
Fahriye Evcen a publicat fotografii emoționante în familie
Faimoasa actriță impresionează ca de fiecare dată cu frumusețea sa, însă acum i-au stat alături și cei din familie care au reușit pe alocuri să o eclipseze. Cei doi faimoși s-au cunoscut pe platourile de filmare în 2013, atunci când au jucat împreună în producția Pitulicea – Çalıkuşu. S-au căsătorit în 2017 și au devenit preferații publicului.
Au existat și momente în care dragostea lor a fost pusă la îndoială, însă au demonstrat întotdeauna că relația lor este indestructibilă. Astfel, nu este de mirare că cei doi își sunt alături unul altuia, indiferent de circumstanțe. Chiar Fahriye Evcen spunea într-unul dintre interviu că soțul său faimos reușește să compenseze pentru momentele în care nu se află în confortul propriului cămin.
În prezent, îndrăgostiții se află în Elveția. Burak Özçivit și-a sărbătorit ziua de naștere și soția sa l-a celebrat cu un mesaj romantic publicat în mediul online.
“La mulți ani, tatăl nostru. La mulți ani, dragostea mea.”, a scris aceasta. Micuțul Karan a fost însă centrul atenției, asta pentru că actorii nu îi arată încă chipul băiatului cel mic. Îmbrăcată într-o rochie neagră, lungă și cu părul prins în coc, așa a apărut actrița pe rețelele sociale. Burak Özçivit a optat pentru pantaloni negri de sacou, cămașă albă și papion. Cu peste 13 milioane de fani pe pagina personală de instagram, actrița a publicat până acum peste 800 de fotografii și filmulețe. Cele mai recente dintre acestea sunt din vacanța de iarnă.
Fahriye Evcen a fost judecată încă o dată pentru aspectul fizic
Ultimul proiect profesional al faimoasei a fost întrerupt din cauza faptului că aceasta era însărcinată cu cel de-al doilea copil. Nu a durat mult după naștere și Fahriye Evcen și-a făcut din nou apariția în mediul online. De data aceasta, judecată de internauți pentru stilul său.
Cei mai mulți susțin că operațiile estetice au deformat-o în zona feței. În prezent se află în Elveția alături de familie. Pe străzi apare cu o ținută simplă formată din pantaloni închiși la culoare, o geacă albastră de ski și un pulover alb, gros.
“Frumusețe”, “Ești foarte frumoasă”, “Nu ne mai amăgi, vrem să-ți auzim vocea frumoasă și să te vedem în filme”, au scris fanii de pe instagram. Fahriye Evcen s-a născut pe 4 iunie 1986 în Germania și este actriță și model. Este mămică a doi băieței, Karan și Kerem și este căsătorită din 2017.
La vârsta de 19 ani s-a mutat în Turcia și a început să studieze istorie în cadrul unei facultăți din Istanbul pe care a absolvit-o în 2014. Vorbește fluent turcă, engleză, germană și spaniolă. Pe 23 decembrie 2016 s-a logodit cu Burak Ozcivit. A avut debutul cinematografic pe 11 aprilie 2008. Nu este pentru prima oară când uimește cu frumusețea sa pe rețelele sociale.