Happy People
Publicat pe 16.07.2024 la 13:35. Actualizat pe 16.07.2024 la 14:02
Halil Ibrahim Ceyhan urmează să revină în atenția cu un nou proiect profesional. Actorul este așteptat de fanii din toată lumea.
Halil Ibrahim Ceyhan, actorul care a primit suport nemăsurat pentru rolul Yaman în seria Moștenirea, a reușit să câștige simpatia fanilor de pretutindeni. Serialul celebru a rămas în atenția publicului din 2020 până în 2023. Ulterior, acesta s-a dedicat unui alt personaj îndrăgit.
Fanii lui Halil Ibrahim Ceyhan sunt entuziasmați de noua serie în care va juca actorul, dar și de rolul pe care îl va interpreta
După o pauză binemeritată, acesta a revenit în seria Coșul de rufe – Kirli Sepeti, poveste în care a jucat rolul Murat. Chiar dacă personaj a fost foarte îndrăgit de către public, au existat și criticii care au rămas întotdeauna sub un con de umbră. Serialul Kirli Sepeti a venit în fața fanilor cu episodul 32 și în prezent actorii se bucură de o vacanță.
În ceea ce-l privește pe Halil Ibrahim Ceyhan, acesta își continuă drumul profesional, arată seriesturkish.com. De asemenea, are peste 2 milioane de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 90 de fotografii și filmulețe. În cele mai recente dintre acestea îl vedem pe actor cum se relaxează și se bucură de zilele călduroase de vară. Halil Ibrahim Ceyhan și-a anunțat plecarea din serialul Kirli Sepeti în luna mai, dar a și scris un mesaj pe contul personal de socializare.
“În primul rând, aș vrea să mulțumesc producătorului Fatih Aksoy pentru că a avut încredere să-mi ofere rolul Murat, regizorilor meu, tuturor prietenilor de pe platourile de filmare. Am avut un an grozav, acum este momentul să ne îndreptăm către noi provocări.”, a scris actorul. Ulterior, fanii s-au arătat bucuroși pentru faptul că actorul revine pe platourile de filmare.
Urmează să joace în serialul Hayat Hırsızı cu personajul Tufan. Producția va fi difuzată în noul sezon. Printre alți actori care mai fac parte din distribuție se află Cemre Baysel, Alperen Duymaz, Gonca Vuslateri. Este de așteptat ca actorul să facă o figură frumoasă pe micile ecrane cu serialul nou, o adaptare după Avenida Brasil.
Gonca Vuslateri revine pe platourile de filmare în serialul Hayat Hırsızı
Actrița Gonca Vuslateri este pregătită să revină în atenția publicului cu serialul Hayat Hırsızı, regizat de Hilal Saral. Aceasta va interpreta rolul unei mame vitrege în producția anunțată. Din 20 iulie 2024 actorii sunt așteptați pe platourile de filmare.
Despre Halil Ibrahim Ceyhan nu sunt de spus prea multe, asta pentru că mulți îi știu povestea de viață până acum. Născut pe 13 decembrie 1982 în Sivas, Turcia, este un artist în adevăratul sens al cuvântului. Comune piese, cântă, joacă în producții de succes și își continuă activitatea profesională într-un mod extrem de inedit.
Până în prezent nu se știe motivul pentru care nu formează un cuplu. Ba mai mult, s-a vehiculat că ar fi fost partenerul actriței Sila Turkoglu la începutul muncii lor în cadrul proiectului Moștenirea. Cei doi au declarat de mai multe ori că relația pe care o au este strict de prietenie și că nimic nu i-a împins către altfel de sentimente romantice.