Gabriela Spanic le-a prezentat fanilor personajul pe care îl va jucat în serialul Amores. Prin ce schimbare trece actrița de dragul actoriei

Publicat pe 27.01.2023 la 17:46 Actualizat pe 27.01.2023 la 17:51

Gabriela Spanic, una dintre cele mai iubite actrițe de televiziune din America Latină, a prezentat recent prin intermediul rețelelor de socializare noul său personaj din seria Amore.

Gabriela Spanic

Getty

Aceasta a făcut o schimbare radicală de imagine, prezentându-se ca o femeie simplă, cu o ținută care este departe de ceea ce fanii s-au obișnuit să vadă de-a lungul anilor.

Prin intermediul postării sale pe rețelele de socializare, Gabriela a transmis că va fi prezentă în primul episod al celui de-al doilea sezon al seriei Amores que engañan. Actrița a anunțat că fanii ar trebui să fie cu ochii pe rețelele ei de socializare, deoarece sunt multe surprize pregătite pentru ei.

Cum va arăta Gabriela Spanic în rolul noului său personaj din seria Amore

Gabriela Spanic a prezentat fanilor prin intermediul rețelelor de socializare noul său personaj din seria Amore. Gabriela Spanic a apelat la o schimbare totală, devenind o femei simplă, cu o ținută care nu se reflectă deloc în ceea ce s-a obișnuit să prezinte de-a lungul anilor.

Revenirea sa pe micile și marile ecrane a fost aplaudată de fanii din întreaga lume, care au așteptat o nouă epocă de aur a vedetei de televiziune, care ani în șir a bucurat inimile a milioane de telespectatori.

“Bună, îngerii mei! Astăzi vă aduc o parte din caracterizarea personajului meu din seria Amores que engañan! Voi fi în primul episod al celui de-al doilea sezon! Fii cu ochii pe rețelele mele de socializare! Sunt multe surprize! Vă iubesc! Total!”, a transmis actrița.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Gabriela Spanic, actrița din La Usurpadora, apariție îndrăzneață, cu un decolteu neîncăpător. Vedeta și-a etalat bustul generos ca la 20 de ani

Este evident că actrița Gabriela Spanic este încântată să revină în fața publicului și să surprindă prin noile sale roluri. Fanii ei sunt încântați de această veste și așteaptă cu nerăbdare să o vadă pe aceasta în acțiune în noul sezon al seriei Amores que engañan.

Cu o cariera impresionanta și un aspect fizic deosebit la vârsta de 49 de ani, Gabriela Spanic este un exemplu pentru toți cei care doresc să se inspire.

Citește și: Gabriela Spanic, a fost vizitată de Felicia Mercado, fosta Miss Mexico. Cele două legende ale televiziunii, reunite după o lungă perioadă

În articolul Gabriela Spanic le-a prezentat fanilor personajul pe care îl va jucat în serialul Amores. Prin ce schimbare trece actrița de dragul actoriei :
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 14 mai 2025. Gemenii nu au restricții. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 14 mai 2025. Gemenii nu au restricții. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Cum simplificăm achiziţia unei maşini în leasing: "Întregul proces durează mai puțin de 10 minute"
observatornews.ro
Cum simplificăm achiziţia unei maşini în leasing: "Întregul proces durează mai puțin de 10 minute"
Teodora Mocanu de la Insula Iubirii sezonul 5 s-a căsătorit. Cum arată burtica de gravidă a fostei iubite a lui Eusebiu
a1.ro
Teodora Mocanu de la Insula Iubirii sezonul 5 s-a căsătorit. Cum arată burtica de gravidă a fostei iubite a lui Eusebiu
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
HelloTaste.ro
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
Covorul roșu de la Festivalul de Film de la Cannes 2025. Cum s-au îmbrăcat vedetele la deschiderea marelui eveniment
Catine
Covorul roșu de la Festivalul de Film de la Cannes 2025. Cum s-au îmbrăcat vedetele la deschiderea marelui eveniment
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Valentina Pelinel, imagini senzaţionale la 44 de ani! Cum se menţine într-o formă de vis soţia lui Cristi Borcea
as.ro
Valentina Pelinel, imagini senzaţionale la 44 de ani! Cum se menţine într-o formă de vis soţia lui Cristi Borcea
Care sunt măsurile de siguranță pe plajă
MediCOOL
Care sunt măsurile de siguranță pe plajă
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani! Termometrele au arătat până la -8 grade
Spynews
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani! Termometrele au arătat până la -8 grade
Mituri și adevăruri despre alergiile de primăvară la copii
DeParinti
Mituri și adevăruri despre alergiile de primăvară la copii
Exerciții pentru a-ți întări mușchii brațelor. Cum le poți pune în aplicare
MediCOOL
Exerciții pentru a-ți întări mușchii brațelor. Cum le poți pune în aplicare
Cartofi noi cu rozmarin și usturoi, preparați la cuptor
HelloTaste
Cartofi noi cu rozmarin și usturoi, preparați la cuptor
close
x