Happy People
Publicat pe 04.04.2022 la 10:00. Actualizat pe 04.04.2022 la 08:59
Hazar Ergüçlü din “Flăcările destinului” a apărut pe rețelele sociale fără machiaj. Vedeta și-a surprins fanii care i-au lăsat nenumărate mesaje. Cum arată.
Hazar Ergüçlü din “Flăcările destinului” a postat prima fotografie fără machiaj pe rețelele de socializare. Fanii au remarcat imediat frumusețea actriței și au complimentat-o pe aceasta, atât cu ajutorul reacțiilor, cât și cu câteva cuvinte inedite.
Hazar Ergüçlü este recunoscută pentru simplitatea ei, însă de aceasta dată a dat dovadă de autenticitate și simț estetic.
Hazar Ergüçlü din “Flăcările destinului”, fără machiaj pe rețelele sociale
Hazar Ergüçlü a rămas în inimile fanilor datorită rolului lui Çiçek din “Flăcările destinului”. Actrița a reușit să dea dovadă de profesionalism și a interpretat un rol mult mai dificil față de tot ceea ce a încercat până acum. Deși are doar 30 de ani, vedeta a demonstrat că se poate număra printre actrițele de renume din Turcia, țara sa natală.
Vedeta nu este apreciată doar pe micile ecrane, ci și în mediul online. Hazar Ergüçlü a reușit să-și strângă pe contul personal de Instagram un număr considerabil de fani, mai precis peste 2 milioane de internauți, prezenți din toată lumea. Aceasta a lăsat mărturie până acum nu mai puțin de 1,425 de fotografii și filmulețe în diferite ipostaze, atât de pe platourile de filmare, cât și din viața personală.
Ultimele instantanee adăugate de Hazar Ergüçlü o arată pe aceasta în Berlin, acolo unde pare să se relaxele alături de o persoană extrem de dragă. În dreptul fotografiilor, fani i-au lăsat peste 20 de mii de aprecieri.
Hazar Ergüçlü a pășit pentru prima oară pe scenele teatrelor, ulterior fiind atrasă de film și de platourile de filmare imense, acolo unde a putut fi alături de actori de excepție. Aceasta a explicat că cu fiecare experiență a putut învăța mai multe despre această frumoasă mesrie: “Am învățat multe, așa că pot spune cu ușurință că teatrul nu poate fi considerat un job în adevăratul sens al cuvântului. Trebuie să fii dedicat cu totul.”
Hazar Ergüçlü din “Flăcările destinului” își arată calitățile artistice în online
Dacă în “Flăcările destinului” Hazar Ergüçlü apare cu părul lung, de cele mai multe ori prins într-o coadă de cal, iată că în ultima vreme vedeta s-a lăsat fotografiată și a postat imaginile cu noua coafură în mediul online.
Aceasta a menționat că nu își dorește să poarte această coafură, însă pentru noul rol este necesară această imagine. Hazar Ergüçlü a făcut parte din „Saklı”, acolo unde a trebuit să poarte părul scurt. De asemenea, aceasta poate fi văzută și pe scenele teatrelor cu același look.
“De fapt, părul meu era scurt. Este același look pe care l-am folosit și pe platourile de filmare ale Saklı. Am filmat și a trebuit să-mi tund părul. Acum i-am redat o formă pentru a prelungi așteptarea și al vedea din nou crescut. Îl vreau lung acum.”, a declarat Hazar Ergüçlü.
De asemenea, fanii au complimentat-o pe frumoasa actriță imediat ce i-au văzut fotografiile în mediul online. Pentru filmările proiectului “Saklı”, Hazar Ergüçlü a filmat alături de Fırat Çelik, cel care a glumit pe seama actriței de-a lungul orelor petrecute împreună. Artista se declară o gurmandă înrăită.