Happy People
Publicat pe 29.10.2020 la 11:44. Actualizat pe 29.10.2020 la 11:56
Niurka Marcos s-a remarcat în ochii publicului cu rolul de dansatoare de cabaret pe care l-a interpretat în telenovela Salome.
Karicia i s-a potrivit atât de bine Niurkai încât oamenii au fost pur și simplu fascinați de senzualitatea ei. Anul 2001 a fost momentul când actrița a urcat pe culmile succesului alături de Edith Gonzalez în producția Salome. Chiar dacă de-a lungul timpului aceasta s-a remarcat în presă în situații mai puțin plăcute, Niurka a devenit una dintre cele mai căutate actrițe din America Latină.
Deși erau colege pe platourile de filmare, Niurka a lansat de-a lungul timpului acuzații și la adresa lui Edith despre care a spus în anul 2011 că nici nu știe să cânte, nici să danseze, iar prestația ei actoricească lasă de dorit, lucru care a determinat-o pe Gonzalez să refuze anumite roluri când afla că Niurka face parte din distribuție.
Niurka nu a avut parte de liniște nici în viața personală. Aceasta a fost căsătorită de trei ori. Cu Juan Osario din anul 1998 până în 2003, cu Bobby Larios din 2004 până în 2006 și cu Yanixan Texido din anul 2007 și până în 2011. Aceasta are trei copii, Kiko, Romina și Emilio.
Niurka a bifat și o apariție în revistele pentru bărbați și anume în anul 2007. Pe lângă rolurile din telenovele, Niurka cântă și dansează, iar de-a lungul timpului s-a făcut remarcat și în acest domeniu, punând în scenă niște show-uri de-a dreptul incendiare.
Actița păstrează legătura cu fanii prin intermediul rețelelor de socializare. Cei peste 1 milion de urmăritori de pe Instagram sunt mereu fascinați de felul în care arată și cum alege să își etaleze atuurile fizice.